Sporturi   •   Gimnastica   •   DREPT LA REPLICĂ

Drept la replică din partea Federației de Gimnastică Ritmică, după acuzele de abuz ale gimnastelor: „E o puternică campanie de defăimare, se vrea schimbarea dnei Irina Deleanu”

Irina Deleanu, în centrul imaginii, foto: GSP

Articol de David Marinescu   —  luni, 27 ianuarie 2025

Într-un comunicat de presă adresat Gazetei Sporturilor, Federația Română de Gimnastică Ritmică, condusă de președinta Irina Deleanu, acuză că ar fi „subiectul unei puternice campanii de defăimare publică cu scop social-politic, care nu respectă principiile etice și morale și nici legea”.

  • CAZUL PE SCURT: Într-un material realizat de ARADS (Asociația Română pentru Apărarea Drepturilor Sportivilor „Europa Unită”) și adus în atenția publică de GSP, Denisa Mailat, Ana Luiza Filiorianu, Alexandra Duman, Christina Drăgan și Alexandra Piscupescu au făcut confesiuni șocante despre metodele abuzive de pregătire de la lotul național de gimnastică ritmică.
  • Gimnastele au reclamat public tratamentul deplorabil la care ar fi fost supuse de antrenori, dar și de către Irina Deleanu, președinta federației de profil, acuzată că le-ar fi abuzat verbal pe sportive.
  • Deleanu, aflată la cel de-al șaselea mandat în fruntea federației, e arătată cu degetul de gimnaste: „Doamna Irina m-a făcut curvă, aveam doar 14 ani”, a sunat relatarea Christinei Drăgan, sora lui Annaliese, gimnasta care a reprezentat România la Jocurile Olimpice de la Paris.

DREPT LA REPLICĂ: „Atât FRGR cât și dna Deleanu sunt în prezent subiect pasiv ai unei campanii publice de defăimare, care are ca scop schimbarea în mod prematur și nestatutar a actualei conduceri a FRGR”

Dreptul la replică poate fi citit integral în galeria foto de mai jos:


Psiholog specializat în traumă: „Antrenorii abuzatori pot prezenta o nevoie de control excesiv, lipsa empatiei și tendința de a-și proiecta frustrările asupra sportivilor”

Consecințele psihologice pot include o paletă întreaga de simptome, de la tulburări de anxietate și depresie, la PTSD (tulburare de stres post-traumatic). Pot apărea dificultăți în menținerea relațiilor interpersonale, pot dezvolta o imagine de sine distorsionată, privită printr-un filtru cu standarde foarte înalte, nerealiste, pot dezvolta credința despre ei înșiși că nu sunt suficient de buni sau credințe și mai dramatice, dacă nu ar mai performa, ar fi respinși sau abandonați sau nu ar mai fi iubiți. Pot trăi sentimente intense de rușine și vinovăție sau neputință copleșitoare. Pot prezenta, de asemenea, un risc crescut de a dezvolta tulburări alimentare, mai ales în sporturile care pun accent pe greutate, cum este și acest caz de la gimnastică ritmică.

- Diana Safta, un psiholog cu o vastă experiență, pentru GSP

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.