Fotbal   •   Liga 1   •   Transfer

Fostul jucător al Universității Craiova a semnat » Se va lupta pentru salvarea de la retrogradare în Ucraina

Ștefan Vlădoiu / foto: Facebook

Articol de Maria Olteanu   —  marți, 28 ianuarie 2025

Fundașul Ștefan Vlădoiu (26 de ani) s-a despărțit de Universitatea Craiova la finalul săptămânii trecute, iar marți a ajuns la un acord cu FC Kolos Kovalivka, echipă din campionatul Ucrainei.

Mihai Rotaru și-ar fi dorit să îl mai păstreze pe Vlădoiu până la finalul acestei stagiuni, dar fotbalistul și-a manifestat dorința de a pleca în străinătate și a ajuns la o înțelegere cu ocupanta locului 11 din prima ligă ucraineană.

Anunțul a fost făcut în mod oficial de gruparea din țara vecină.

Ștefan Vlădoiu a semnat în Ucraina


Ștefan Vlădoiu / foto: Facebook

„Fundașul român Ștefan Vlădoiu s-a alăturat echipei FC Kolos. Junior al Universității Craiova, unde și-a petrecut majoritatea carierei. Cu clubul a câștigat o Cupă a României și o Supercupă.

În actualul sezon, Ștefan a jucat 17 meciuri pentru Universitatea Craiova, acordând o pasă decisivă.

Vlădoiu are 3 meciuri la naționala U21 a României. Acordul cu jucătorul este pentru doi ani și jumătate. La Kolos, Ștefan a ales tricoul cu numărul 2.


Felicitări lui Ștefan că a venit la clubul nostru! Cu Kolos în suflet”, a fost mesajul postat de ucraineni, pe rețelele de socializare.

Produs al Universității Craiova, Vlădoiu a fost împrumutat de-a lungul carierei la portul Snagov, Dunărea Călărași și U Cluj.

Vlădoiu mai avea contract cu Universitatea Craiova până la finele acestui sezon, dar nu a mai putut fi ținut în Bănie.

Ștefan Vlădoiu și-a pus semnătura pe contractul cu noul lui club chiar în cantonamentul din Antalya, la Belek, acolo unde gruparea ucraineană pregătește a doua parte a sezonului.

În acest moment, FC Kolos este pe locul 11 în Ucraina, cu 18 puncte după 17 etape, al două puncte peste ultimul loc care duce la baraj și la 6 în fața locului de retrogradare directă.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.