Daniel Sandu nu mai este directorul sportiv al celor de la Rapid! Promovat la începutul lunii mai, el ar urma să nu mai ocupe această funcție, însă va rămâne în cadrul clubului, ca șef al departamentului de scouting.
Această decizie a fost luată de Rapid marți, la trei zile de la succesul de sâmbătă cu Universitatea Craiova, scor 1-0, în etapa 23 din Superliga, potrivit digisport.ro. Sursele GSP.ro confirmă informația, iar postul de director sportiv va rămâne vacant în perioada următoare.
Cert este că Daniel Sandu nu va mai avea nicio legătură cu prima echipă de la Rapid, cel puțin nu cât timp antrenor va fi Marius Șumudică. Iar Sandu va avea în grijă și relația cu Genoa. În plus, Daniel Sandu își va termina în primăvară și ultimul modul organizat de FRF pentru a lua licența de director sportiv.
Victor Angelescu, acționarul minoritar al giuleștenilor, a luat această hotărâre, iar tot el va îndeplini rolul de director sportiv în perioada următoare, până la o eventuală numire. Se mai discută și varianta ca Viorel Moldovan să preia și rolul de director sportiv, pentru că are atestatul. Iar în dosarul de licențiere e obligatoriu să fie ocupat acest post la fiecare club.
Daniel Sandu nu mai este directorul sportiv de la Rapid
Daniel Sandu este considerat unul dintre cei mai importanți oameni din club, având un rol esențial în transferurile unor jucători precum Albion Rrahmani și Ermal Krasniqi. Ambii au avut evoluții apreciate în România și au fost transferați ulterior pe sume importante în străinătate.
Deși a fost promovat la începutul lunii mai ca director sportiv, Sandu a fost „retrogradat” după doar nouă luni. Relația sa cu antrenorul Marius Șumudică nu a fost una foarte bună în această perioadă.
La sfârșitul anului trecut, GSP.ro relata că între cei doi a existat un conflict tensionat, care a fost la un pas de a degenera într-un incident fizic.
Daniel Sandu
Pe de altă parte, Sandu a avut un aport important și în aducerea unor jucători precum Funsho, Papeau și Siegrist. Totuși, fostul director sportiv a înregistrat și eșecuri, cum ar fi transferurile lui Jambor și Blazek, care nu au convins și au fost împrumutați în această iarnă.
La începutul acestei luni, Daniel Sandu a efectuat o vizită oficială la Genoa, club al cărui pachet majoritar a fost achiziționat pe 18 decembrie 2024 de către Dan Șucu.
Acesta s-a întâlnit cu antrenorul de la Genoa, legendarul Patrick Vieira, dar și cu Marco Ottolini, directorul sportiv al clubului italian, pentru a discuta despre proiecte comune de dezvoltare pentru cele două cluburi.
{{text}}