Fotbal   •   Liga 1   •   Deces

Dinu Gheorghe a murit » Copos, distrus de durere, a confirmat: „Da, e adevărat! Sunt șocat”

Dinu Gheorghe a murit
Dinu Gheorghe a murit

Articol de Laura Șoica   —  miercuri, 29 ianuarie 2025

Dinu Gheorghe, fostul președinte de la Rapid, a decedat azi la vârsta de 68 de ani.

Anunțul decesului fostului președinte de la Rapid a fost făcut de George Copos, fostul patron al grupării giuleștene.

Dinu Gheorghe a murit

În ultima perioadă, acesta nu a mai apărut în spațiul public. În luna decembrie, înainte de sărbători, Dinu Gheorghe a suferit și o intervenție chirurgicală la șold.


Cunoscut în lumea fotbalului și drept Dinu „Vamă”, fostul președinte a fost găsit decedat în propria casă de femeia care se ocupa de menaj. Prima informație e că Dinu Gheorghe ar fi suferit un infarct.

„Da, este adevărat. Acum mă duc la el. Un mare prieten pe care l-am pierdut. A ajutat enorm Rapidul. Sunt șocat. Dumnezeu să-l odihnească!”, a declarat Copos pentru golazo.ro.

Dinu Gheorghe s-a născut pe 4 iulie în anul 1956.

Dinu Gheorghe a fost în conducerea Rapidului la cea mai mare performanță europeană a giuleștenilor. În 2006, cu Răzvan Lucescu antrenor și Dinu „Vamă” președinte, Rapid a ajuns în „sferturile” Cupei UEFA (Europa League), unde a fost eliminată de FCSB.


Am vorbit acum cu fiul lui, m-ai doborât când mi-ai zis. Așa este, din păcate. Îmi pare extrem de rău! Ieri, la 23:05, l-am sunat că mă rugase ceva. Îl luasem lângă mine, la Voluntari. Dumnezeu să-l odihnească! Îmi pare extrem de rău! Păcat!



- Gheorghe Nețoiu

Dinu Gheorghe a mai fost președinte la echipele FC Brașov, Astra Ploiești, ASA Târgu Mureș, Dinamo și Dunărea Călărași. Dar a avut și patru mandate la Rapid în perioadele 1997 - 2006, 2010 - 2011, 2015 și 2016.

+28 Foto
Imagini din cariera lui Dinu Gheorghe în Liga 1 // foto: arhivă GSP

Cluburi la care Dinu Gheorghe a fost conducător:

  • Rapid: 1 iulie 1997 - 30 noiembrie 2006

  • FC Brașov: 1 decembrie 2006 - 10 iunie 2010

  • Rapid: 1 iulie 2010 - 1 noiembrie 2011

  • Astra Ploiești: 29 martie 2012 - 3 noiembrie 2014

  • Rapid: 5 ianuarie 2015 - 22 ianuarie 2015

  • Dinamo: 29 aprilie 2015 - 20 august 2015

  • Rapid: 11 aprilie 2016 - 30 iunie 2016

  • ASA Târgu Mureș: 15 iunie 2017 - 7 septembrie 2017

  • Dunărea Călărași: 1 martie 2019 - 20 mai 2019.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.