FCSB - CFR Cluj, derby-ul rundei #24 din Superligă, s-a terminat indecis, scor 1-1. Au existat mai multe momente importante pe care camerele TV nu au izbutit să le surprindă.
A fost o primă repriză ștearsă, în care cele două s-au anihilat reciproc, apoi jocul s-a schimbat total în partea secundă. După golul care a deblocat tabela, cel al lui Louis Munteanu ('53), FCSB a început să conteze mai mult în ofensivă.
La patru minute distanță a venit și golul egalizator, reușit de David Miculescu, apoi bucureștenii au fost trupa cu inițiativă, în timp ce „feroviarii” așteptau momentul oportun pentru a lovi pe contraatac. Roș-albaștrii au terminat partida în inferioritate numerică, după ce Florin Tănase a fost eliminat în minutul 76.
Nu tot ce s-a întâmplat în interiorul celui mai mare stadion din țară a putut fi observat din spatele micilor ecrane, astfel reporterii GSP au întocmit un „glosar” al celor mai importante elemente de „culoare” din timpul partidei dintre campioana en titre din Superligă și „feroviari”.
Patru detalii care au fost surprinse de GSP:
1. Asistență consistentă pentru frigul de afară
Duminica nu-i ca joia, iar CFR Cluj nu e Manchester United. Cum era de așteptat, asistența nu s-a ridicat la cea înregistrată în duelul de gală cu „diavolii” din epilogul grupei unice de Europa League, pierdut de trupa roș-albastră cu 2-0, goluri Dalot și Mainoo. Firesc, partidă din Superligă și destul de frig afară. Trei grade indicau termometrele în Capitală la ora disputei.
11.253suporteri au fost prezenți în tribunele Arenei Naționale la FCSB - CFR Cluj.
Cu toate acestea, atmosfera a fost destul de animată în incinta celui mai mare stadion al țării. Numele lui Duckadam, cel omagiat printr-o scenografie 3D în partida cu Manchester United, a fost scandat de Peluza Nord în mai multe momente de-a lungul celor 90 minute: ,,Te vom iubi mereu!" și „Duckadam, Duckadam” s-au numărat printre lozincile acestora.
De notat și reacția pozitivă a acestora după reușita superbă a lui Louis Munteanu. Și-au încurajat instantaneu favoriții, iar golul egalizator a venit patru minute mai târziu.
Grupul de suporteri „feroviari”, destul de activ și el. „Frânarii, frânarii!” și „Voi nu sunteți Steaua!” au fost printre mesajele vocalizate de la inelul 3 al peluzei dinspre bulevardul Pierre de Coubertin.
2. Nervii lui Petrescu. Elias Charalambous, ca un „leu” în „cușcă”
Elias Charalambous s-a agitat încontinuu pe toată durata partidei, dând indicații non-stop. Și-a părăsit de foarte multe ori suprafața tehnică și a contribuit inclusiv la acțiunile ofensive ale formației sale, rememorând prin stopuri perioada de fotbalist. Își îndemna imediat elevii să repună mingea.
Primul moment în care Dan Petrescu, absent de la partida de etapa trecută cu Farul, s-a ridicat de pe banca de rezerve îl consemnăm tocmai în minutul 37, când ardelenii au cerut lovitură de la 11 metri, în urma unui duel între Vlad Chiricheș și Louis Munteanu.
După o intrare dură a lui Mihai Popescu asupra lui Louis Munteanu în bandă, Dan Petrescu a avut o reacție virulentă la adresa „centralului” Sebastian Colțescu, fiind consternat de decizia acestuia de a nu scoate cartonașul galben din buzunar. A fost calmat cu greu de către „secunzi”. Acesta a fost și înjurat de unii dintre suporterii aflați în spatele băncii tehnice ardelene.
În tur, după partida din Gruia, Munteanu i-a luat peste picior pe Joyskim Dawa și Mihai Popescu: „M-am gândit înaintea meciului să fiu mai mult în careu, pentru că Dawa și Popescu sunt fundași agresivi și am zis să fiu acolo, în fața porții, pentru că inteligenți ca mine n-au cum să fie”.
A urmat un șir de contre pe rețelele de socializare. În această seară, golgheterul la zi al Superligii a punctat chiar la trei minute distanță de intrarea pe teren a lui Dawa, cel care l-a înlocuit pe Ngeana, accidentat. Mai mult, chiar Mihai Popescu a fost cel de care s-a descotorosit înainte de a-l loba pe Târnovanu pentru 1-0.
3. Capriciosul Florin Tănase
În absența lui Darius Olaru, accidentat la umăr în partida de pregătire cu Hamburg din Antalya, Florin Tănase nu și-a însușit doar poziția din teren a numărului 27 și banderola de căpitan, dar și mare parte din atribuții.
„Șeptarul” campioanei a jucat unde a vrut: fie în linie cu mijlocașii defensivi, fie în bandă ori chiar în postura de vârf. A oferit indicații non-stop coechipierilor, fiind extrem de important în jocul fără minge. În minutul 57, „Tase” l-a asistat perfect pe David Miculescu, însă partida s-a încheiat prematur pentru acesta, după ce a văzut două cartonașe galbene ('64 și '77). În drum spre cabine, era vizibil afectat.
4. Contraste: recepția lui Stoian și nemulțumirea față de Edjouma
La pauză, roș-albaștrii au efectuat trei modificări. Au intrat Cisotti, Edjouma și Stoian, puștiul venit de la Farul și aflat la debut. Au ieșit Ștefănescu, Toma și Băluță.
Dacă Stoian a primit încurajări din partea suporterilor de la Tribuna 1, „Haide, copile!”, nu de același tratament s-a bucurat și Edjouma, care a fost apostrofat de unii dintre ei: „De ce îl bagă pe ăsta?!”
În minutul 65, Stoian a avut și o acțiune frumoasă, în bandă, finalizată cu un șut care a ratat ținta. Imediat după, suporterii din Peluza Nord i-au scandat numele.
{{text}}