Fotbal   •   Liga 1   •   SUPORTERI

Anunț din Parlament » Se schimbă Legea 4: cluburile vor petarde și alcool pe stadioane

Materiale pirotehnice folosite în Rapid -FCSB, 4-0 / Foto: GSP.ro

Articol de Andrei Crăiţoiu, Adrian Duţă   —  luni, 03 februarie 2025

Ionuț Stroe, deputat, purtător de cuvânt PNL și fost ministru al sportului, a transmis că Legea 4/2008, privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, va suferi modificări.

Din vară, Legea 4/2008, cunoscută și ca „Legea Dumitru Dragomir”, va suferi modificări. Una dintre prevederile acesteia e interzicerea folosirii materialelor pirotehnice pe stadioane.

De la începutul sezonului viitor, suporterii ar putea primi acceptul să folosească petarde și torțe, însă urmând niște prevederi de siguranță, totul fiind sub îndrumare oficială. O altă modificare care se ia în calcul e permiterea comercializării și consumului de băuturi slab alcoolizate pe stadion.

Ionuț Stroe a transmis că așteaptă propuneri privind schimbarea Legii 4 până pe 10 februarie.


Anunț din Parlament: se schimbă „Legea Dragomir”

„Astăzi am început prima zi din noua sesiune parlamentară cu o dezbatere importantă în Comisia pentru tineret și sport: cum îmbunătățim Legea nr. 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței la competițiile sportive. Ne-am întâlnit cu Federația Română de Fotbal, Liga Profesionistă de Fotbal și toate cluburile din Liga 1.

Toți membrii Comisiei de tineret și sport sunt de acord că legea trebuie îmbunătățită, modernizată și europenizată, dar mai ales adusă la realitățile anului 2025. Sunt multe propuneri pe masă, iar cei interesați au timp până pe 10 februarie să trimită amendamente.

În decursul anilor, experiențele și bunele practici ale altor state europene, precum și legislația similară au fost o sursă de inspirație pentru mine. Scopul este simplu: să avem competiții curate, evenimente sportive sigure și o atmosferă plăcută pe stadioane.


Vom lucra împreună cu Ministerul Afacerilor Interne și cu toți cei implicați pentru a face sportul și evenimentele din domeniu cât mai populare și prietenoase cu spectatorii”, a transmis Ionuț Stroe, pe Instagram.

Ce modificări propune Oțelul, după întâlnirea din Parlament

Oțelul, club din Superliga, a transmis că a participat la întâlnirea din Parlament privind restructurarea Legii 4/2008.

„În urma consultărilor cu suporterii noștri, Clubul SC Oțelul Galați va susține implementarea unor măsuri esențiale pentru îmbunătățirea atmosferei pe stadioane și protejarea drepturilor fanilor, printre care:

  • Suspendarea interdicțiilor aplicate suporterilor până la finalizarea contestațiilor în instanțele de judecată.
  • Crearea unui mecanism de recurs mai rapid – Contestarea sancțiunilor ar trebui soluționată în regim de urgență, astfel încât suporterii să nu fie privați pe nedrept de acces la meciuri.
  • Utilizarea materialelor pirotehnice ușoare în condiții controlate, fără a afecta siguranța spectatorilor sau desfășurarea partidelor.
  • Reducerea sectoarelor tampon la maximum 5% din capacitatea arenelor, pentru o mai bună utilizare a spațiului destinat publicului.
  • Permisiunea comercializării și consumului băuturilor slab alcoolizate pe stadioane, în condiții de siguranță.
  • Îmbunătățirea condițiilor de acces pe stadioane – Eliminarea controalelor excesiv de stricte care descurajează fanii să vină pe stadion.

SC Oțelul Galați rămâne un susținător activ al inițiativelor menite să îmbunătățească experiența spectatorilor pe stadioane, respectând totodată normele de siguranță și cadrul legal”, a transmis Oțelul pe contul de Facebook al clubului.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.