Fotbal   •   Nationala   •   CM 2026

FRF pune în vânzare primele bilete pentru preliminariile Campionatului Mondial 2026 » Anunțul venit în așteptarea verdictului TAS

Naționala României joacă pe 24 martie în deplasare, în San Marino
Naționala României joacă pe 24 martie în deplasare, în San Marino

Articol de Maria Olteanu   —  miercuri, 05 februarie 2025

Echipa națională de fotbal a României va debuta în martie în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026. Federația Română de Fotbal a anunțat în cursul zilei de miercuri că la finalul acestei săptămâni vor fi puse în vânzare biletele pentru primul duel din deplasare, cel cu San Marino, care va avea loc pe 24 martie.

  • San Marino - România, al doilea meci din grupa preliminară pentru CM 2026, se joacă luni, 24 martie, de la ora 21:45

FRF a anunțat că începând de vineri, 7 februarie, fanii români își pot achiziționa bilete pentru primul joc din deplasare și al doilea din preliminarii, după cel de pe teren propriu, cu Bosnia Herțegovina, programat vineri, 21 martie, de la ora 21:45.

Momentan, în ceea ce privește partida de acasă, FRF nu a luat nicio decizie privind achiziționarea biletelor, întrucât România este în așteptarea verdictului din partea Tribunalului de Arbitraj Sportiv.


În primă fază, UEFA a decis ca România să joace cu stadionul închis următorul meci de pe teren propriu, ca urmare a incidentelor care au avut loc la jocul cu Kosovo, din noiembrie, dar forul de la București nu a fost de acord cu această decizie și a contestat hotărârea la TAS.

Bilete pentru meciul San Marino - România, din preliminariile CM 2026

„Naționala României va disputa al doilea meci din preliminariile pentru Mondial în deplasare, pe 24 martie, de la ora locală 20:45, împotriva selecționatei din San Marino.

Biletele pentru acest meci vor fi disponibile pentru achiziție începând de vineri, la prânz, prin intermediul site-ului oficial de bilete al Federației din San Marino.


Ca urmare a dialogului dintre FRF și federația gazdă, suporterii români vor avea la dispoziție 1.904 locuri dintr-un total de 4.877!

Români vor avea rezervate 5 sectoare la Tribuna SUD (Categoria 1 – F, G, H și Categoria 3 – I, E)”, au transmis cei de la FRF, pe site-ul oficial.

Prețurile biletelor pentru meciul cu San Marino:

  • Categoria 1 (sectoare F, G, H – acoperite): €30 / 150 lei

  • Categoria 3 (sectoare E, I – neacoperite): €20 / 100 lei

„Biletele vor putea fi cumpărate doar online, prin intermediul site-ului oficial de bilete al Federației din San Marino. Detalii suplimentare vor fi oferite vineri, pe site-ul FRF.ro.La achiziție, suporterii trebuie să furnizeze următoarele informații:

  • Nume și prenume

  • Data nașterii

  • Număr pașaport sau carte de identitate

  • E-mail și număr de telefon mobil

În ceea ce privește accesul, vă anunțăm că la intrarea în stadion suporterii români trebuie să prezinte biletul nominal împreună cu pașaportul sau cartea de identitate cu care a fost achiziționat biletul”, au mai scris cei de la FRF.

Programul complet al României în preliminariile Campionatului Mondial din 2026

21 martie

21:45 – Cipru – San Marino

21:45 – ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina

24 martie

21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru

21:45 – San Marino – ROMÂNIA

7 iunie

16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino

21:45 – Austria – ROMÂNIA

10 iunie

21:45 – ROMÂNIA – Cipru

21:45 – San Marino – Austria

6 septembrie

21:45 – Austria – Cipru

21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina

9 septembrie

21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria

21:45 – Cipru – ROMÂNIA

9 octombrie

21:45 – Austria – San Marino

21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina

12 octombrie

16:00 – San Marino – Cipru

21:45 – ROMÂNIA – Austria

15 noiembrie

19:00 – Cipru – Austria

21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA

18 noiembrie

21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina

21:45 – ROMÂNIA – San Marino

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.