Valeriu Iftime, 64 de ani, patronul celor de la FC Botoșani, este suspectat că ar fi ajutat de Senat pentru a-și crește valorile proprietăților: demersuri care încalcă flagrant directivele europene și convențiile internaționale. Firma oficialului din Superliga ar mai fi primit „cel puțin” o finanțare de 2.400.000 lei din bani publici.
Pe scurt, aleșii urmează să voteze săptămâna viitoare pentru defrișarea unei păduri - într-o zonă pe care omul de afaceri are mai multe proprietăți - pentru construirea unui lac de acumulare: este vorba despre Pădurea Zamostea, din comuna Vârfu Câmpului.
Motivele invocate pentru defrișare ar fi că aceasta ar diminua efectele precum seceta și deficitul zonal de apă însă, conform unei investigații realizate de România Curată, zona pentru care se cer modificări e cea în care „Valeriu Iftime deține o vilă cu un teren intravilan de 3.400 m², plus unul agricol de 182.350 m²”, iar totul ar veni „cu dedicație” pentru omul de afaceri, care a cerut în mod expres tot demersul.
Firma lui Iftime va câștiga licitația
Ar urma ca firma de construcții Elsaco Electronic, unde patronul celor de la FC Botoșani este acționar majoritar, să câștige licitația și totodată banii pentru construirea barajului de la Vârfu Câmpului.
Săptămâna viitoare decizia va fi votată în plen, pentru ca ulterior să fie trimisă către Camera Deputaților.
40%este pachetul deținut de Valeriu Iftime la Elasco Electronic
A mai avut lucrări din bani publici
„La Vârfu Câmpului, Elsaco a avut cel puțin o lucrare finanțată din fonduri publice, privind extinderea rețelei de canalizare cu apă, în valoare de 2.400.000 de lei.”, explică sursa citată.
În urma unui astfel de scenariu, în care defirșarea este autorizată iar fondurile sunt alocate, cei care dețin proprietăți în apropierea lacului vor înregistra o creștere imediată a valorii acestora.
{{text}}