Stadionul „Dan Păltinișanu” din Timișoara va găzdui duminică, 16 februarie, ultimele evenimente înainte de demolare.
La Timișoara se va construi al doilea cel mai mare stadion al țării. Ar urma să aibă 32.000 de locuri, iar întregul proiect va costa 167 milioane de euro.
GALERIE FOTO. Ultimul eveniment organizat pe stadionul „Dan Păltinișanu”! Cum arată acum arena din Timișoara
Până atunci, bănățenii își pot lua rămas bun de la arena „Dan Păltinișanu” cu o serie de evenimente de suflet.
Drukeria, Asociația Suporterilor Timișoreni, a organizat expoziția „La revedere, El Monumental”. Tribuna oficială a fost transformată într-un muzeu temporar, o incursiune în istoria și cultura sportivă a orașului.
Expoziția este deschisă de joi până duminică, în intervalul orar 14:00-18:00. Intrarea este liberă până pe data de 16 februarie.
Programul evenimentelor de pe 16 februarie:
- Ora 15:30 - Deschidere eveniment
- Ora 16:00 - Meciuri demonstrative:
- Poli Old Boys (jucători din anii 1990 și 2000) vs Politehnica Timișoara
- Politehnica Timișoara vs Politehnica Femina
- Poli Old Boys vs Politehnica Femina - În paralel, vor avea loc ateliere de realizat steaguri și fanioane Poli cu implicarea voluntarilor de la Druckeria. Tot cu sprijinul acestora și al TVR Timișoara, vor fi proiectate imagini cu evenimentele marcante din istoria arenei. Suporterii vor avea parte și de un moment coregrafic specific, marca Druckeria.
- Ora 17:30 - Warm-up cu Dani Tobe și trupa Noi din Banat
- Ora 19:15 - Concert Cargo
După mai bine de 60 de ani, perioadă în care a fost gazdă primitoare pentru sute de mii de spectatori, a sosit momentul să ne luăm rămas bun de la Stadionul «Dan Păltinișanu»... Ne încearcă pe toți un amestec de sentimente, devenim melancolici, în minte ni se rostogolesc imagini de la meciurile istorice pe care Poli le-a jucat aici. Unii dintre noi ne aducem aminte de Manchester City sau Șahtior, alții de Real Madrid și Atletico, seniorii noștri de Celtic sau West Ham. Ce momente ne-a oferit acest stadion... Unele pe care nu le vom uita niciodată. Vrem să ne luăm la revedere de la Stadionul «Dan Păltinișanu» cu un spectacol de excepție și ne-am bucura să veniți alături de noi în număr cât mai mare
- Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș
{{text}}