International   •   Stranieri   •   CAGLIARI - PARMA

Notele primite de Florinel Coman în Italia, pentru debutul cu supergol în Cagliari - Parma: „Stadionul l-a răsfățat în restul meciului”

+25 Foto
Publicațiile de sport din Italia i-au acordat note mari lui Florinel Coman (26 de ani), după ce românul a bifat primele minute în tricoul celor de la Cagliari în meciul cu Parma, scor 2-1. Aripa stânga a înscris al doilea gol al gazdelor.

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  duminică, 09 februarie 2025

Publicațiile de sport din Italia i-au acordat note mari lui Florinel Coman (26 de ani), după ce românul a bifat primele minute în tricoul celor de la Cagliari în meciul cu Parma, scor 2-1. Aripa stânga a înscris superb al doilea gol al gazdelor chiar în primele sale secunde în Serie A.

Intrat pe teren în minutul 69, Florinel Coman a avut un impact imediat. A înscris cu un șut superb în minutul 70, iar golul său a făcut diferența în acest meci.

Notele primite de Florinel Coman, după ce a decis meciul Cagliari - Parma

+25 Foto
Golul lui Florinel Coman în Cagliari - Parma, foto: captură de ecran Prima Sport

Cei de la calciocasteddu.it l-au notat cu 8 pe Florinel Coman. Aceștia au mai scris: „S-a dezlănțuit cu o rachetă care l-a surprins pe Suzuki. Golul demn de aplauze a aprins stadionul Unipol Domus, care l-a răsfățat în restul meciului”. Nota primită de Coman a fost cea mai mare de la Cagliari.

Calcio Mercato i-a dat nota 7 românului. Jurnaliștii au mai scris: „Salut, mă bucur de cunoștință. Florinel Coman intră și se prezintă suporterilor cu un șut din afara careului”.

Coman a primit aceeași notă și de la cei de la tuttomercatoweb. Aceștia au punctat: „Atacantului i-a luat mai puțin de 3 minute pentru a găsi drumul spre poartă. Un început bun”.

VIDEO. Golul superb marcat de Florinel Coman în Cagliari - Parma 2-1


Aceștia i-au dat doar nota 5 lui Dennis Man, care a intrat după pauză: „Intrarea lui nu a schimbat nimic în departamentul ofensiv al oaspeților. Amintirile de la începutul sezonului par îndepărtate”.

Intrat pe teren în minutul 84, Răzvan Marin nu a primit notă din partea publicațiilor de sport.

Clasamentul din Serie A

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.