Alessandro Nesta (48 de ani) a fost numit din nou antrenor la Monza, după ce legendarul fundaș al celor de la AC Milan fusese demis de același club, în urmă cu mai puțin de două luni!
Nesta lăsase echipa pe ultimul loc în Serie A, cu doar 10 puncte obținute în 17 etape. Acum, echipa este tot „lanterna roșie” a campionatului italian, cu 13 puncte. De la demiterea lui Nesta din decembrie, Monza a mai disputat 7 etape, singura victorie reușită fiind cu Fiorentina, acasă, scor 2-1.
Alessandro Nesta este din nou antrenor la Monza, după ce a fost demis în urmă cu 2 luni
Alessandro Nesta a redevenit antrenor la Monza la scurt timp după ce fusese demis, pe 23 decembrie 2024, în urma unei înfrângeri cu Juventus, scor 1-2.
Nesta fusese înlocuit cu Salvatore Bocchetti, însă acesta a reușit o singură victorie și 6 înfrângeri în Serie A. Ultimul eșec a fost și cel mai usturător, 1-5 în deplasare cu Lazio.
Conducerea celor de la Monza a luat decizia de a-l demite pe Bocchetti, iar cel care a acceptat rolul a fost chiar Nesta, antrenorul cu care Monza a început stagiunea.
A fost prima experiență a campionului mondial din 2006 în Serie A. Înainte de Monza, Nesta le-a mai antrenat pe Reggiana, Frosinone, Perugia și Miami FC.
Ca jucător, Alessandro Nesta a avut o carieră impresionantă. Considerat unul dintre cei mai buni fundași centrali din lume timp de mulți ani, Nesta a bifat 78 de selecții la naționala Italiei, alături de care a reușit să cucerească Campionatul Mondial din 2006.
Nesta și-a început cariera la Lazio, pentru care a bifat 193 de apariții, iar în 2002 fundașul se transfera la AC Milan în schimbul sumei de 30 de milioane de euro.
În triocul „rossonerilor”, Alessandro Nesta a cucerit de două ori Serie A și de două ori Liga Campionilor.
{{text}}