International   •   Campionate   •   DEBUT

Andrea Compagno, „dublă” la debutul în Liga Campionilor Asiei

+12 Foto
Andrea Compagno (28 de ani), fostul atacant de la FCSB și FCU Craiova, a marcat două goluri la debutul pentru Jeonbuk, în meciul cu Port MTI, scor 4-0, din Liga Campionilor Asiei.

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  joi, 13 februarie 2025

Andrea Compagno (28 de ani), fostul atacant de la FCSB și FCU Craiova, a marcat două goluri la debutul pentru Jeonbuk, în meciul cu Port MTI, scor 4-0, din Liga Campionilor Asiei.

Italianul a fost aruncat în luptă din primul minut în meciul din optimile competiției continentale și a înscris al doilea gol al echipei sale. Partida a început la ora 14:00, este 3-0 în minutul 55.

GALERIE FOTO. Andrea Compagno a marcat la debutul pentru Jeonbuk


În minutul 24, când Jeonbuk conducea cu avantaj minim prin golul semnat de Park Jin-Seob, Andrea Compagno a primit o centrare perfectă din partea marcatorului primului gol.

Fostul golgheter de la FCU Craiova și FCSB s-a înălțat în mijlocul careului și a trimis imparabil la colțul lung. Portarul a plonjat, dar nu a avut nicio șansă. Italianul a făcut „dubla” în minutul 60, tot printr-o lovitură de cap.

VIDEO. Andrea Compagno, „dublă” la debutul în Liga Campionilor Asiei


Andrea Compagno ajungea în fotbalul românesc în vara anului 2020, când ajungea la FCU Craiova, de la Tre Fiori (San Marino). După 61 de meciuri, 26 de goluri și 5 pase decisive, vârful a fost cumpărat de FCSB pentru 1,5 milioane de euro. A adunat 55 de meciuri și 20 de goluri în tricoul actualei campioane, apoi a plecat în China.

„Sunt încântat să pot începe o nouă etapă. Mă voi asigura că pot îndeplini așteptările fanilor, deoarece am ajuns la cea mai bună echipă din K-League”, spunea Compagno, după ce semnase cu Jeonbuk.

Chiar dacă cifrele sale nu au fost deloc rele, Compagno nu a fost pe placul lui Gigi Becali, care l-a criticat de mai multe ori.

Ăla (n.r. - Andrea Compagno) pierde mingea, ce să faci? Dacă ajunge mingea acolo, e cap de linie, distruge echipa. Așa, Tavi a protejat-o, a pasat, a combinat, a dat rapiditate jocului. Stai că e posibil să joace Băluță atacant, el joacă și mai bine în centru, dar să vedem dacă poate Phelipe să joace în dreapta.

- Gigi Becali

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.