Fotbal   •   Liga 1   •   RAPID - BOTOȘANI 1-0

Panduru a cedat nervos după Rapid - Botoșani: „Bă, sunt lucruri făcute fără cap! M-a enervat ce am văzut”

+55 Foto
Basarab Panduru

Articol de Daniel Grigore   —  luni, 17 februarie 2025

Fostul internațional Basarab Panduru, 54 de ani, a avut o reacție nervoasă pe seama meciului dintre Rapid și FC Botoșani, scor final 1-0, având în vedere că oaspeții au jucat într-un echipament complet alb, deși gazonul era acoperit de zăpadă.

Zăpada căzută necontenit astăzi în București a făcut ca suprafața de joc din Giulești să fie albă la ora jocului. Alb a fost și echipamentul oaspeților, care au făcut deplasarea în Capitală cu un singur rând de echipamente.

Cum moldovenii n-au avut alternativă, arbitrul Horațiu Feșnic a acceptat startul partidei în aceste condiții, o situație incomodă pentru telespectatori.

Basarab Panduru a cedat nervos după Rapid - Botoșani: „Cum să dai drumul la meciul ăsta, când e alb pe jos, iar tu vii în alb?”


Faptul că elevii lui Leo Grozavu au jucat în alb l-a iritat la culme pe Basarab Panduru.

„Nu am nimic de comentat [despre acest meci]. De ce? Ce să comentez? Nu cred că doar pe mine m-a enervat ce am văzut. Cred că pe toată lumea!

Aseară (n.r. - în Buzău - FCSB 0-2) s-a văzut frumos, roșu și albastru, totul frumos. Ce a însemnat asta, albul ăsta? Nu vezi cine e pe teren, nu vezi jucătorul, cine joacă, cine pasează, cine aleargă. N-ai văzut absolut nimic la meciul ăsta!

Dacă așa consideră că e OK, să dea drumul al meciul ăsta... bă, sunt lucruri făcute fără cap, fără nimic! Cum să dai drumul la meciul ăsta, când e alb pe jos, iar tu vii în alb?”, s-a întrebat Panduru la PrimaSport.


  • Golul lui Denis Ciobotariu a făcut diferența în această seară, păstrând toate punctele în Giulești.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.