Italienii au fost curioși să afle și părerea jucătorilor pe care Cristi Chivu, noul antrenor al celor de la Parma, i-a avut la Inter Primavera. „Trăiește jocul la maximum pe bancă. A fost fundamental pentru echipă”, a declarat atacantul Dennis Curatolo.
Cunoscutul jurnalist Gianluca Di Marzio a luat legătura cu cinci dintre tinerii cu care Chivu a câștigat titlul de campion la U19 și toți au avut numai cuvinte de apreciere.
„Primul lucru care îmi vine în minte e charisma. Când jucam, era ca și cum el era pe teren cu noi. Ne-a transmis toată dorința lui. Îmi amintesc de pauza unui meci din Youth League. Jucam bine, dar eram conduși.
El a venit în vestiar aproape în lacrimi. Asta pentru a arăta cât de mult îi păsa de noi, cât de mult se implica în toate. Efectiv te transpunea când vorbea.
„Ne-am întors pe teren și am jucat incredibil de bine”
Ne-am întors pe teren și am jucat incredibil de bine. Pe bancă, a trăit meciul la maximum. La fiecare gol aplauda ca un nebun. A fost fundamental pentru echipa noastră”, a dezvăluit Dennis Curatolo, care a avut 49 de meciuri și șase goluri la Inter U19 cu antrenorul român, iar acum joacă la Pro Patria, în Serie C.
Cristi Chivu, antrenorul echipei Inter Primavera, timp de 133 de meciuri / Foto: ImagoPe aceeași linie s-a plasat și mijlocașul defensiv Mattia Sangalli, în prezent la Trento (Serie C): „A fost nevoie de o perioadă de adaptare. El a adus concepte noi în afara schemelor italiene clasice. Venea din școala Ajax. Am fost impresionat de umilința sa totală.
Se punea la același nivel cu noi, fotbaliștii. A căutat întotdeauna confruntarea. Ne asculta opiniile și avea o mare dorință de a învăța. Echipa l-a aruncat pe brațe în aer după câștigarea campionatului. Era ghidul nostru, pentru noi, băieții lui”.
Ne spunea adesea să nu privim fotbalul prin module sau tactici, ci ca pe o ocupare a spațiului și o transmitere rapidă a mingii. Are o viziune diferită. Ne-a cerut să jucăm și să construim, dar nu într-un mod care să fie un scop în sine. Trebuia să conducă la rezultate
Andrea Moretti, fost stoper Inter Primavera, acum la Pontedera (Serie C)
„Fiți încrezători, sunteți buni! Lăsați terenul să vorbească”
Portarul William Rovida (Pro Patria) l-a completat: „Chivu e special. Ne-a ajutat, a vorbit cu noi, ne-a sprijinit. A acordat o mare importanță oamenilor din fața lui și a făcut totul ca ei să se simtă bine.
Cristi Chivu, îmbrățișat aici de un puști de la Inter U19 / Foto: Imago«Fiți încrezători, sunteți buni! Lăsați terenul să vorbească, asta e tot ce contează!”, era încurajarea primită după o greșeală. Frapantă a fost umilința sa totală. Se punea la același nivel cu noi, fotbaliștii”.
„În minutele în care avea suflu, Chivu făcea diferența”
Și puștii de la Inter Primavera știau că antrenorul lor avea viciul țigărilor. „Când vorbea îți dădea fiori. Chivu îți atingea cele mai profunde coarde. Erai gata de orice pentru el pe teren!
Uneori juca cu noi. Era ceva senzațional. Nu rezista decât puțin, pentru că a fumat mult. Dar în acele minute în care avea suflu era prea bun, făcea diferența”, a povestit Lorenzo Peschetola, mijlocaș ofensiv la Legnano (Serie C).
{{text}}