Vasile Miriuță (56 de ani), antrenorul celor de la Poli Iași, a prefațat în cadrul unei conferințe de presă partida pe care echipa lui o va juca în etapa a 28-a din Superliga, în deplasare, cu Unirea Slobozia, duminică, 23 februarie, de la ora 15:00. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și la TV pe Prima Sport 1 și Digi Sport 1.
Poli Iași se află încă pe loc direct retrogradabil, dar a reușit în ultimele două etape să le oprească pe U Cluj și CFR Cluj, smulgând câte un egal din fiecare meci. Acum, cu Slobozia, ieșenii au ca obiectiv victoria, după cum a afirmat antrenorul echipei.
Vasile Miriuță vrea succesul din deplasarea cu Slobozia
„Ne așteaptă un meci foarte greu. Îmi place echipa lui Mihalcea. O echipă arțăgoasă, are răutate, aleargă mult. Asta trebuie să facem și noi duminică, pentru că va fi un meci de luptă, care pe care, cum a fost și cu CFR acasă, la ultimul meci. N-ajunge sută la sută pentru a nu impune, trebuie să ne autodepășim”, a spus Miriuță, la conferința de presă premergătoare partidei.
Acesta a vorbit și despre starea gazonului, având în vedere condițiile meteorologice și despre faptul că greul abia acum începe pentru echipa lui, care nu trebuie să se relaxeze, chiar dacă a reușit două rezultate bune cu echipele din play-off.
„Sută la sută terenul va fi tare, am văzut că noaptea vor fi -12 grade. Trebuie să fim disponibili la sacrificiu, la efort, să arătăm ca echipă. Suntem pe drumul cel bun, dar nu am rezolvat nimic până acum. Am luat două puncte în ultimele două partide, dar greul acum începe, pentru că jucăm cu contracandidatele cu care ne batem pentru salvare. Campionatul începe acum, cu Slobozia. Ce a fost cu U Cluj și CFR Cluj sunt bonusuri”, a adăugat Miriuță.
Slobozia e o echipă bună, agresivă, așa cum trebuie să fim și noi. Trebuie să scoatem maximum din această partidă, pentru că nu avem voie să pierdem, să se distanțeze de noi. Atmosfera e bună la vestiar, băieții încep să fie uniți, încet-încet se formează o echipă. Eu doar îi ajut, ei trebuie să creadă în ei. Îmi doresc să deschidem și noi scorul, să vedem cum evoluează meciul. Trebuie să ne organizăm mai bine
- Vasile Miriuță, antrenor Poli Iași
Matija Boben e pregătit să debuteze sâmbătă, trebuie să-l ajutăm să se integreze. Voi miza pe Boben sută la sută, mai ales că Samayoa e suspendat, la fel ca Ispas și Camara. Dintre noii veniți, sper ca Skuka să fie apt. Ceilalți nu cred că pot mai mult de 20 de minute la ora actuală
- Vasile Miriuță
Dacă vom avea aceeași determinare și atitudine pe care am avut-o în ultimele două meciuri, cu siguranță ne vom întoarce la Iași cu cele trei puncte. În ultimele două meciuri, atitudinea și determinarea au venit și de la Mister, și de la noi. Personal, cel mai mult îmi doresc să ne salvăm de la retrogradare și să fac parte din lotul național under 21. Eu pot să joc și fundaș stânga, și bandă
- Ștefan Stefanovici
{{text}}