Fotbal   •   Liga 1   •   HERMANNSTADT - GLORIA

Hermannstadt a câștigat primul meci al etapei » Cum arată acum clasamentul din Superliga

Hermannstadt - Gloria Buzău/ foto sportpictures.eu

Articol de Adrian Duţă   —  vineri, 21 februarie 2025

Hermannstadt a câștigat acasă, cu Gloria Buzău, scor 2-1, în primul meci al etapei #28 din Superliga.

Meciul de la Sibiu a început furtunos, cu două goluri în interval de câteva secunde. În minutul 10, Luckassen a deschis scorul pentru Buzău, cu o execuție fină în interiorul careului, după o centrare din flancul stâng. Goncalves a egalat însă pentru Hermannstadt, la faza următoare, cu un șut superb cu exteriorul.

Dobrosavlevici a fost la un pas să o readucă pe Gloria în avantaj chiar înainte de pauză, dar a trimis în bară, din alunecare, după centrarea lui Budescu. La 3 minute de la revenirea de la cabine, Ianis Stoica a avut o mare ocazie, șut cu stângul scos de sub bară Lazar.


Doar două minute mai târziu, portarul Gloriei a scos greu o execuție spectaculoasă a lui Murgia, din „foarfecă”. Mingea a sărit la Ianis Stoica, dar acesta a trimis puternic într-un coechipier și mingea s-a dus pe lângă poartă.

Neguț i-a adus victoria lui Hermannstadt cu Gloria Buzău

Până la urmă Hermannstadt a marcat, prin Neguț, care a transformat un penalty fără emoții. Lovitura de la 11 metri a fost acordată după intervenția VAR, după ce De Nooijer și-a ținut un adversar în careu.

Buzău s-a aruncat în atac pe final și a scăpat cu noroc de golul 3, sibienii irosind ocazii mari pe contraatact.


FINAL: Hermannstadt - Gloria 2-1

Hermannstadt - Gloria, echipe de start:

Hermannstadt: Căbuz - Balaure, Valerică Găman, Stoica, Selimovic, Gonclaves - Biceanu, Ivanov, Murgia - Stoica, Buș

Rezerve: Muțiu, I. Pop, Antwi, Bejan, Chițu, Gîndilă, D. Iancu, Kujabi, Mihart, Oroian, R. Popescu

Antrenor: Marius Măldărășanu

Gloria Buzău: Lazar - Dobrosavlevici, Puerto, Cestor, de Nooijer - Mihai, Albu - Ciranni, Budescu, Tavares - Luckassen

Rezerve: Railean, Greab, Benavente, Dumitrașcu, Ișfan, S. Pîrvulescu, Saveljevs, Turda, Vito

Antrenor: Eugen Neagoe

Stadion: Municipal

Arbitru: Chivulete Andrei Florin (Bucuresti)

A1: Constantinescu Andrei (Bucuresti)

A2: Vodă Alexandru (Alba Iulia)

Arbitru VAR: Petrescu Radu (Bucureşti)

Arbitru AVAR: Busi Cătălin (Râmnicu Vâlcea)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.