International   •   Europa League   •   PLAY-OFF

De unde ar fi început bătaia în Anderlecht - Fenerbahce: turcii susțin că au fost incidente rasiste » Alt gest reprobabil: salut în stil nazist

Jucătorul lui Fenerbahce, Osayi, discută cu spectatorii care l-au jignit
Jucătorul lui Fenerbahce, Osayi, discută cu spectatorii care l-au jignit

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 21 februarie 2025

Returul Anderlecht - Fenerbahce (2-2, în tur 0-3) a fost întrerupt vreme de 20 de minute, după ce în tribune a izbucnit o încăierare.

Youssef En-Nesyri a adus pe Fenerbahce în avantaj la Bruxelles, în minutul 4, dar la scurt timp după aceea (min. 7), meciul a trebuit să fie înterupt și arbitrul Sandro Schärer a trimis echipele la vestiar.

Motivul? În tribune se declanșase o încăierare ce a implicat zeci de suporteri. Pe rețelele de socializare a apărut informația că mai mulți fani ai oaspeților își cumpăraseră bilete într-un sector în care belgienii erau majoritari, ar fi celebrat provocator golul lui En-Nesyri și așa s-a declanșat bătaia.

Bright Osayi-Samuel susține că la adresa lui s-au făcut remarci rasiste


Însă presa din Turcia susține că la originea conflictului a stat de fapt un incident rasist. Pe înregistrările video ale încăierării se vede, într-adevăr, cum jucătorul Fenerului, Bright Osayi-Samuel, arată vizibil iritat spre tribune.

El este apoi tras de ceilalți jucători din fața suporterilor care-și cărau pumni în tribune. Clubul Fenerbahce susține că s-au făcut remarci rasiste la adresa lui Osayi-Samuel. Contul francez al Fenerului a postat și o fotografie pe X (fostul Twitter) a mai multor fani presupus belgieni care salutau în stil nazist, dar ulterior a șters-o.

Anunțul făcut de organizatori: „Dacă spectatorii continuă să se comporte într-o manieră rasistă, meciul va fi abandonat și suspendat”


Potrivit presei turce, pe stadion a fost făcut la un moment dat următorul anunț: „Vă rugăm să rețineți că acesta este un anunț important de securitate. Din cauza comportamentului rasist al unor spectatori, care a avut un impact negativ asupra jocului, arbitrul a declarat că ar putea fi nevoit să abandoneze jocul. Vă asigurăm că, dacă spectatorii continuă să se comporte într-o manieră rasistă, meciul va fi abandonat și suspendat”.

Meciul a fost reluat după aproximativ 20 de minute și a continuat fără alte incidente. Vasquez a întors de la 0-1, cu o „dublă” (19, 55), iar Akcicek a stabilit scorul final (63): 2-2. Cum câștigase prima manșă a play-off-ului cu 3-0, Fenerbahce s-a calificat în „optimi”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.