International   •   Campionate   •   AC MILAN

Sergio Conceicao, în vederea posibilei demiteri de la AC Milan: ,,Astăzi se împlinesc 31 de ani de când mama mea a decedat. Nu îmi este frică de nimic"

Sergio Conceicao. FOTO: Imago

Articol de Claudiu Badea   —  vineri, 21 februarie 2025

AC Milan a fost eliminată din play-off-ul pentru optimile Ligii Campionilor, de Feyenoord, după o înfrângere în prima manșă din Olanda, 0-1, și o remiză pe San Siro, 1-1.

Tehnicianul italienilor, Sérgio Conceição, a comentat, vineri, despre acest moment greu al clubului, într-o zi marcată de o tristă amintire pentru antrenorul portughez: „Astăzi se împlinesc 31 de ani de când mama mea a murit, aveam 18 ani și îmi pierdusem tatăl cu doi ani înainte. Dacă astea sunt greutățile fotbalului, nu mi-e frică de nimic. Și așa îmi continui drumul”.

Conceicao l-a apărat și pe Theo Hernández de criticile care i-au fost aduse după eliminarea din meciul cu Feyenoord: „Am vorbit cu el la finalul partidei. Theo este un plus pentru club, le-a adus bucurii suporterilor. Știe că a pus echipa în dificultate, toată lumea greșește, inclusiv eu".

„Meciul cu Torino? E finala noastră de Champions League"


Conceição a oferit apoi vești proaste despre starea fizică a echipei, în special despre Kyle Walker, care nu va fi pe teren sâmbăta aceasta la meciul cu Torino: „Walker este accidentat și nu va fi disponibil. Alegerile mele vor depinde de starea fizică a fiecărui jucător".

,,Pulisic nu are 90 de minute în picioare, Santiago Giménez este în recuperare, dar încă nu e în formă maximă. Când am ajuns aici, mai mulți jucători erau accidentați. Am jucat la trei zile, așa că nu este ușor să gestionezi situația", a adăugat Conceicao, conform abola.pt.

Cum AC Milan nu mai are de disputat decât meciuri de Serie A și Cupa Italiei până la finalul sezonului, obiectivul principal al ,,rossonerilor" devine asigurarea calificării în următorul sezon de UEFA Champions League. Prin urmare, Conceição acordă o importanță deosebită meciului din etapa #26 a Serie A.

„Meciul cu Torino e foarte important, e împotriva unui adversar dificil. Din punct de vedere istoric, e o deplasare complicată pentru Milan, rezultatele din ultimii șase ani nu au fost pozitive. Trebuie să ne concentrăm și să muncim, să ne gândim că meciul cu Torino e finala noastră de Champions League”, a declarat Conceicao.


Torino - AC Milan este sâmbătă, 22 februarie, de la 19:00. Torinezii sunt pe locul 12, cu 28 de puncte, în timp ce formația de pe San Siro este pe poziția 7, cu 41 de puncte.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.