International   •   Europa League   •   EUROPA LEAGUE

FCSB e creditată de UEFA ca performera play-off-ului Europa League » Cei 2 fotbaliști aleși în echipa ideală

FCSB - PAOK, Juri Cisotti / Foto: Ionuț Iordache GSP

Articol de Daniel Scorpie   —  vineri, 21 februarie 2025

Victoria strălucitoare repurtată de FCSB în returul play-off-ului cu PAOK Salonic (2-0) a fost recompensată cu premiul „Performanța Săptămânii în Europa League”, așa sună mesajul postat pe contul de Instagram al competiției UEFA.

Considerată outsider după împerecherea partidelor din barajele pentru admiterea în optimile de finală, campioana României a dat toate pronosticurile peste cap și a eliminat-o pe campioana Greciei cu un concludent 4-1 la general (2-1 în deplasare și 2-0 pe Arena Națională).

Prestația entuziasmantă de joi seară a echipei pregătite de Elias Charalambous și Mihai Pintilii nu a trecut neobservată la Nyon și forul continental a scos-o în evidență.

FCSB a tranșat duelul cu Plzen, altă surpriză a săptămânii


UEFA a acordat FCSB premiul pentru „Performanța Săptămânii în Europa League”, după cum rezultă din postarea de pe contul de Instagram al competiției. Mesajul, însoțit de pozele de la fazele celor două goluri marcate de roș-albaștri, a strâns peste 7.600 de aprecieri.

David Miculescu (stânga) / Foto: Ionuț Iordache (GSP)

Triumful obținut de Viktoria Plzen în returul din Cehia cu Ferencvaros (3-0, după 0-1 în turul de la Budapesta) a fost selectat de UEFA pentru „finala” cu FCSB - PAOK în perspectiva acordării premiului menționat.

Miculescu, gol plus assist, și Cisotti, autorul lui 1-0, în top!


Doi dintre artizanii succesului contra trupei lui Răzvan Lucescu nu au scăpat atenției. Este vorba despre David Miculescu și Juri Cisotti.

Dacă italianul adus de la Oțelul Galați a deschis scorul din pasa primului, extrema dreaptă a închis tabela, după centrarea din corner servită de Risto Radunovic.

Ambii au fost selecțați în echipa manșei secunde a play-off-ului din Europa League. Doar Plzen a trimis mai mulți titulari în cel mai bun „11”, trei la număr: Jemelka, Sulc și Durosinmi. La egalitate cu roș-albaștrii sunt belgienii de la Union St. Gilloise, cu Mac Allister și Machida.

Miculescu și Cisotti au o companie selectă în persoana a doi mari jucători, argentinianul Paulo Dybala (AS Roma) și nigerianul Victor Osimhen (Galatasaray).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.