International   •   Campionate   •   TURCIA

Turcii îl laudă pe George Pușcaș: „A dat viață echipei! Românul a devenit arhitectul renașterii lui Bodrum”

George Pușcaș, în acțiune în Super Lig la Bodrumspor / Foto: Imago

Articol de Daniel Scorpie   —  sâmbătă, 22 februarie 2025

George Pușcaș își continuă forma bună din 2025 și îi dă o nouă veste bună selecționerului Mircea Lucescu, prin golul victoriei cu Hatayspor (1-0). A doua reușită consecutivă a atacantului român în Super Lig i-a atras laude în ziarele din Turcia.

Agenția Sporx a remarcat transformarea în bine a „tricolorului” din ultimele săptămâni, după ce echipa ajunsă acum pe locul al 16-lea, la un singur punct de Sivasspor, prima echipă de deasupra liniei retrogradrării, a schimbat antrenorul.

Venirea lui Jose Morais (59 de ani) a resuscitat-o pe Bodrumspor, dovadă că a obținut șapte puncte în trei etape, în care nu a primit niciun gol!

Pușcaș s-a întors în echipa de start și a adus patru puncte!


Revenit între titulari odată cu plecarea lui Volkan Demirel, George Pușcaș și-a regăsit apetitul ofensiv și a legat două etape în care și-a trecut numele pe lista marcatorilor.

George Pușcaș a sărbătorit în vestiar împreună cu colegii de la Bodrumspor victoria de vineri seară / Foto: X

De fiecare dată a fost 1-0, cu Bașakșehir, în deplasare, și vineri seară, cu Hatay, pe teren propriu, punctând pentru trei puncte.

„Românul a dat viață lui Bodrum cu golurile sale și a pus umărul la evadarea din coada clasametului. Atacantul de 28 de ani, care a înscris din penalty la succesul de la Istanbul, nu și-a lăsat echipa cu mâna goală nici cu Hatay.


„Le-am spus că trebuie să facă ambele faze ca o echipă”

Pușcaș a fost arhitectul victoriei de vineri seară și a ajuns la șapte goluri în Super Lig în acest sezon, la care se adaugă cele trei goluri semnate și în Cupa Turciei”, a scris Sporx.

Și noul tehnician portughez l-a remarcat indirect, și pentru aportul defensiv din partida cu Hatay: „Am lucrat intens în cursul săptămânii și am insistat pe faptul că trebuie să ne apărăm ca o echipă.

La fel cum este nevoie ca toți să participe la faza de atac. Vrem să ne menținem pe linia asta și să ne îmbunătățim jocul pentru a ieși din zona retrogradării”.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.