Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB - DINAMO

Luptă și cu istoria potrivnică! Capitolul unde FCSB o surclasează detașat pe Dinamo, iată statistica seacă

+48 Foto
Arena Națională va găzdui cel de-al 30-lea meci direct dintre FCSB și Dinamo / FOTO: Arhivă GSP

Articol de Remus Dinu   —  sâmbătă, 22 februarie 2025

FCSB - Dinamo, derby-ul programat duminică seara, pe Arena Națională, va fi cel de-al 30-lea duel direct găzduit în toate competițiile de cel mai mare stadion al țării, inaugurat în 2011. Palmaresul le e net favorabil roș-albaștrilor, „câinii” au fost deseori surclasați pe stadionul de 55.000 de locuri.

Dinamo înfruntă duminică seara nu doar o echipă pe val, cu moralul la cote nebănuite după calificarea obținută joi în „optimile” Europa League. Roș-albii întâlnesc rivala pe care n-au mai învins-o din 2020, pe un stadion unde victoriile în fața roș-albaștrilor pot fi numărate pe degetele de la singură mână!

E o realitate! Dinamo, palmares modest cu FCSB pe Arena Națională

Dinamoviștii au avut nevoie de mai bine de patru ani pentru a-și doborî rivala pe arena care a costat peste 230 de milioane de euro. De la primul duel direct disputat acolo, în primăvara lui 2012 și câștigat de FCSB cu 3-2, „câinii” au îndurat un lung șir de înfrângeri în fața roș-albaștrilor. În cele din urmă, seria nefastă s-a rupt pe 30 noiembrie 2016, când, sub comanda lui Ioan Andone, roș-albii „spărgeau gheața” cu FCSB în respectiva locație, câștigând cu 3-1.


Deși au obținut rețete financiare pe măsură și au adus deseori un număr remarcabil de suporteri pe Arenă, scenografiile realizate pe Arena Națională ținând și ele capul de afiș, „câinii” au suferit mai mereu la capitolul rezultatelor înregistrate în fața marii rivale.

Doar cinci victorii au adunat dinamoviștii pe Arenă în fața echipei lui Becali: trei în Superligă și două în Cupa Ligii, competiție între timp desființată. În rest, 15 înfrângeri și alte nouă rezultate de egalitate.

Ultima înfrângere suferită de FCSB în fața lui Dinamo a venit în februarie 2020, când, din postura de outsideri, roș-albii se impuneau surprinzător cu 2-1. De atunci, indiferent de stadion, gruparea roș-albastră n-a mai simțit gustul eșecului.


FCSB vs. Dinamo pe Arena Națională:

Meci

Competiție

17 mai 2012: FCSB - Dinamo 3-2

Superliga

4 noiembrie 2012, FCSB - Dinamo 3-1

Superliga

10 mai 2013, Dinamo - FCSB 0-2

Superliga

11 august 2013, Dinamo - FCSB 1-2

Superliga

27 martie 2014, FCSB - Dinamo 5-2

Cupa României

17 aprilie 2014, Dinamo - FCSB 1-1

Cupa României

31 octombrie 2014, FCSB - Dinamo 3-0

Superliga

3 mai 2015, Dinamo - FCSB 1-3

Superliga

9 august 2015, FCSB - Dinamo 0-0

Superliga

10 aprilie 2016, FCSB - Dinamo 1-1

Superliga

20 aprilie 2016, FCSB - Dinamo 2-2

Cupa României

20 august 2016, FCSB - Dinamo 1-1

Superliga

30 noiembrie 2016, Dinamo - FCSB 3-1

Superliga

22 decembrie 2016, Dinamo - FCSB 4-1

Cupa Ligii

1 martie 2017, FCSB - Dinamo 1-3

Cupa Ligii

2 aprilie 2017, FCSB - Dinamo 2-1

Superliga

1 mai 2017, Dinamo - FCSB 2-1

Superliga

24 septembrie 2017, FCSB - Dinamo 1-0

Superliga

18 februarie 2018, Dinamo - FCSB 2-2

Superliga

29 iulie 2018, FCSB - Dinamo 3-3

Superliga

4 noiembrie 2018, Dinamo - FCSB 1-1

Superliga

5 octombrie 2019, FCSB - Dinamo 1-1

Superliga

16 februarie 2020, Dinamo - FCSB 2-1

Superliga

8 iulie 2020, FCSB - Dinamo 1-0

Cupa României

3 octombrie 2020, FCSB - Dinamo 3-2

Superliga

12 septembrie 2021, FCSB - Dinamo 6-0

Superliga

26 noiembrie 2023, Dinamo - FCSB 0-1

Superliga

20 octombrie 2024, Dinamo - FCSB 0-2

Superliga

30 octombrie 2024, Dinamo - FCSB 0-4

Cupa României

Mai buni cu tribunele pline

GSP.ro prezenta o statistică inedită în octombrie 2024, după ce FCSB s-a impus cu 2-0 în meciul tur. Ei bine, Dinamo nu a învins-o niciodată pe FCSB când pe Arena Națională au asistat peste 40.000 de spectatori.

Dintre toate partidele enumerate, cei mai mare asistență a fost înregistrată pe 17 mai 2012, când 49.759 spectatori asistau la FCSB-Dinamo 3-2.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.