Javier Tebas, președintele Ligii spaniole, este el însuși suporter Real Madrid, dar susține că „fotbalul lui Florentino Perez înșală oamenii”.
Într-un interviu acordat publicației „The Objective”, preluat de cotidianul Marca, Javier Tebas a pus-o la zid pe Real Madrid din cauza numeroaselor plângeri ale clubului blanco la adresa arbitrajelor.
Javier Tebas: „Real Madrid și RMTV pun tot fotbalul sub semnul întrebării”
„Am avut multe controverse pe tema arbitrajului în ultimele săptămâni. Federația nu caută o soluție. Real Madrid TV și Real Madrid creează controverse și scriu o poveste falsă ce pune tot fotbalul sub semnul întrebării.
Toate cluburile se plâng, dar Madridul pune totul în lumina reflectoarelor. Cunosc mulți madridiști care nu sunt de acord cu Real Madrid. Ei se plâng tot timpul. Se plâng în week-end, se vor plânge în week-end-ul următor și totul este vina unei conspirații”, a spus Tebas.
Javier Tebas: „Celelalte cluburi susțin că Real și Barcelona au profitat cel mai mult de pe urma VAR-ului”
Președintele LaLiga consideră că VAR-ul este folosit excesiv în campionatul spaniol. „Vrem să schimbăm sistemul de arbitraj. Dacă faceți un sondaj la alte cluburi, acestea vor spune că Madrid și Barça sunt cele care au beneficiat cel mai mult de pe urma VAR-ului.
Și acuză Realul pentru faptul că se folosește de Real Madrid TV ca să pună presiune pe arbitri”, a confirmat Javier Tebas acest „toți împotriva Realului” care s-a conturat în ultimul timp în campionat.
Javier Tebas: „Florentino Perez vrea să decidă totul, banii care se împart. Nu sunt fan Florentino”
El însuși suporter Real, șeful LaLiga l-a arătat cu degetul pe președintele campioanei Spaniei și a Europei.: „Fotbalul lui Florentino înșală oamenii. Reprezintă fotbalul oligarhic, reprezintă doar fotbalul pentru bogați. Vrea să decidă totul, banii care se împart.
Madridismul meu hibernează în acest moment. O parte a madridiștilor face marea greșeală de a venera tot ce face Florentino, care decide că totul este bine. Și eu am fost fericit când Real a câștigat Liga Campionilor, dar nu sunt fan Florentino Perez”.
Javier Tebas: „Nu-mi pot imagina LaLiga fără Real Madrid”
Pe de altă parte, cu trimitere la amenințarea lansată de Real Madrid, că ar putea părăsi LaLiga, Tebas consideră că „este imposibil așa ceva, nu-mi pot imagina LaLiga fără Real. Florentino este încăpățânat și tenace.
Nu pierde niciodată. Dacă nu-i merge cu Superliga Europei, va spune că orice altceva se va întâmpla va fi datorită lui. Nu știu dacă-i așa, dar am auzit că și Dani Olmo joacă acum la Barcelona grație lui”.
FC Barcelona a pierdut mulți bani din cauza COVID. Credem că există indicii și dovezi pentru a condamna FC Barcelona pentru corupție sportivă într-un proces în dosarul Negreira. Dacă Barça ar fi condamnată nu am putea-o retrograda pentru că fapta s-a prescris
Javier Tebas, președinte LaLiga
{{text}}