Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB - Dinamo

Elias Charalambous dezvăluie cum i-a motivat pe jucători pentru a o învinge pe Dinamo: „Asta le-am spus”

Elias Charalambous și Juri Cisotti, în victoria cu PAOK, foto: Imago

Articol de Laura Șoica   —  duminică, 23 februarie 2025

FCSB - Dinamo 2-1. Elias Charalambous, antrenorul de la FCSB, a vorbit la finalul meciului cu Dinamo și a dezvăluit ce le-a spus jucătorilor înainte de partidă pentru a-i motiva.

FCSB a urcat din nou pe primul loc în Superliga după victoria cu Dinamo, scor 2-1, din etapa 28 a Superligii.

Elias Charalambous, după FCSB - Dinamo

Elias Charalambous a afirmat că le-a spus jucătorilor că trebuie să câștige meciul ca victoria cu PAOK să aibă valoare.


Antrenorul a declarat că se bucură de faptul că jucătorii se pot odihni puțin până la următorul meci. Partida următoare este cu Rapid pe 2 martie de la ora 20:00.

”Nu am început așa bine, Dinamo a fost mai agresivă, dar am revenit repede. Apoi, după gol, noi am controlat meciul și am reușit să-l dăm și pe al doilea și să menținem rezultatul.

Am vorbit cu băieții, ca victoria cu PAOK să aibă valoare, trebuia să câștigăm și astăzi. Au avut din nou atitudine și vreau să-i felicit.

Gele și-a făcut treaba azi, a muncit mult pentru echipă. Mereu am spus că un singur jucător nu poate face diferența. Băieții au arătat că au inimă mare și au făcut totul ca să câștige.


Nu contează că am bătut-o din nou pe Dinamo, noi luăm fiecare meci pe rând. Este foarte bine pentru încrederea noastră că am ajuns din nou pe primul loc, dar sunt multe echipe în apropiere.

Nu vedem meciul ca pe o revanșă (n.r. cel cu Rapid), o să dăm totul. Este bine că băieții au timp să se mai odihnească și să fie în formă la meci”, a declarat Charalambous, conform digisport.ro.

Clasamentul în Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.