International   •   Stranieri   •   PAOK

PAOK nu și-a revenit după meciurile cu FCSB » Eșec și în derby-ul din Grecia: „Lucrurile merg împotriva noastră!”

FOTO: Facebook @PAOKFOOTBALL

Articol de David Marinescu   —  luni, 24 februarie 2025

PAOK Salonic a fost învinsă pe terenul lui Olympiakos, scor 1-2, în runda cu numărul 24 din prima ligă a Greciei.

PAOK nu și-a revenit după înfrângerile suferite cu FCSB în play-off-ul pentru optimile Europa League. Formația antrenată de Răzvan Lucescu a cedat și în derby-ul din campionat.

Olympiakos a deschis scorul în minutul 6, prin Rodnei. Camara a egalat în minutul 24, iar Kostoulas a stabilit rezultatul final după o jumătate de oră de joc.

Răzvan Lucescu, după eșecul cu Olympiakos


„Câteodată, lucrurile merg împotriva ta. Este un sezon complicat pentru noi. În prima repriză, am jucat un fotbal bun, am avut şanse, dar în loc să deschidem scorul, a făcut-o Olympiacos. Acelaşi lucru şi în repriza secundă, dacă excludem perioada de 10 minute în care am jucat în 10 oameni, trebuia să revenim.

Una peste alta, a fost un meci bun. Dar asta e povestea acestui sezon: orice am face, lucrurile merg împotriva noastră. Oricine a văzut meciul poate spune că nu a fost o chestie legată de oboseală. Am făcut presing şi în minutul 60. Chiar şi cu accidentarea lui Otto am avut ghinion, ea venind la un minut după schimbarea noastră”, a spus Răzvan Lucescu, potrivit Gazzetta.gr.

„Campionatul nu e terminat”, a transmis Lucescu la final, bazându-se pe faptul că rivalele Olympiakos și Panathinaikos vor avea un program mai încărcat. PAOK ocupă locul 4, la 11 puncte în spatele liderului Olympiakos.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.