Wanda Nara cere ca ambele fete avute cu Mauro Icardi să rămână în îngrijrea sa. Și dorește pensie alimentară lunară de 500.000 de euro din partea atacantului de 32 de ani de la Galatasaray.
Potrivit informațiilor publicate de Corriere della Sera, suma colosală „este în conformitate cu un stil de viață care prevede închirierea unui avion privat ca singura soluție de transport”. Prima înfățișare în dosarul aflat pe rol la un tribunal din Milano va avea loc pe 1 martie.
Disputa juridică nu se oprește aici, întrucât Icardi „a depus și o plângere penală pentru răpirea copiilor și a activat o procedură internațională, invocând Convenția de la Haga pentru a obține repatrierea fetelor la Istanbul”.
Conform tatălui, cele două fiice ale sale, de 9 și 10 ani, ambele născute în Milano, au fost reținute de mama lor în Argentina fără consimțământul acestuia.
Wanda Nara s-a săturat să mai locuiască în Europa!
În ciuda cererilor lui Mauro Icardi, Wanda Nara este hotărâtă să rămână în Argentina. Din toamna anului trecut, controversata blondă s-a întors la Buenos Aires, unde intenționează să locuiască în următorii ani, după mai multe mutări în Europa. Mai întâi în perioada trăită cu Maxi Lopez, împreună cu care are trei copii, și apoi cu Icardi.
„Atât de hotărâtă este femeia de 38 de ani încât a semnat deja contracte pentru a prezenta noi emisiuni la televiziunea argentiniană, unde este una dintre figurile principale”, precizează cel mai citit cotidian italian
Avocatul ei a făcut cunoscut că fiicele Francesca și Isabella vor să rămână și să locuiască cu Wanda în America de Sud, dar că, în același timp, vor să păstreze legătura cu tatăl lor. Mauro Icardi se află sub contract cu Galatasaray cel puțin până în 2026, așa încât atacantul argentinian va sta la Istanbul.
„Fetele nu pot merge cu tatăl lor în Turcia. El trebuie să meargă la antrenamente, să joace, să facă deplasări și nu le poate oferi niciun ajutor”, a explicat recent Wanda într-un interviu, „Iar eu lucrez aici, în Argentina, dar pot conta pe sprijinul mamei mele, Nora”.
{{text}}