Fotbal   •   Nationala   •   Preliminarii CM 2026

Aproape sold-out pe Arena Națională! Câte bilete au mai rămas pentru România - Bosnia

România - Bosnia, primul meci din campania de calificare la Cupa Mondială din 2026, a strânit un interes foarte mare în rândul suporterilor naționalei

Articol de Maria Olteanu   —  luni, 24 februarie 2025

Partida România - Bosnia, debutul naționalei în preliminariile Campionatului Mondial din 2026, a stârnit un interes uriaș în rândul suporterilor și este doar o chestiune de timp până când va fi anunțat sold-out pe Arena Națională.

Luni seara, la aproape 72 de ore de când biletele au fost puse în vânzare online, Federația Română de Fotbal a anunțat că mai sunt disponibile doar 4.000 de bilete pentru acest meci.

România - Bosnia va fi sold-out

Interesul din jurul meciului România - Bosnia a fost unul uriaș încă din primele minute după ce tichetele au fost puse în vânzare. În primele 24 de ore s-au vândut 30.000 de bilete, mai mult de jumătate din capacitatea stadionului, iar duminică, la 48 de ore de la startul achiziționării numărul ajunsese la 40.000 de bilete.


Luni, acesta a crescut și este clar că ne vom îndrepta spre primul sold-out din 2025 al naționalei României, care va juca de-a lungul acestui an pentru a obține calificarea la turneul final din 2026. În momentul de față mai sunt disponibile bilete doar la cele două peluze.

„Ultimele 4.000 de bilete pentru meciul cu Bosnia și Herțegovina sunt disponibile online. Locurile în cele două tribune s-au ocupat deja!”, au anunțat reprezentanții FRF luni seara.

Având în vedere că toate biletele pentru acest joc vor fi epuizate curând, România - Bosnia se va juca în fața a peste 50.000 de fani pe cel mai mare stadion al țării.

Preţurile biletelor sunt de 40 sau 50 RON la peluze, în timp ce la tribune au fost de 75 sau 100 lei. Copiii cu vârsta până în 14 ani au avea acces oriunde în cele 2 tribune, exceptând zona VIP, în baza biletelor cu valoare simbolică de 1 RON ce pot fi procurate prin alegerea tipului biletului (copil) în efectuarea comenzii.


Programul complet al României în preliminariile Campionatului Mondial din 2026

21 martie

21:45 – Cipru – San Marino

21:45 – ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina

24 martie

21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru

21:45 – San Marino – ROMÂNIA

7 iunie

16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino

21:45 – Austria – ROMÂNIA

10 iunie

21:45 – ROMÂNIA – Cipru

21:45 – San Marino – Austria

6 septembrie

21:45 – Austria – Cipru

21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina

9 septembrie

21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria

21:45 – Cipru – ROMÂNIA

9 octombrie

21:45 – Austria – San Marino

21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina

12 octombrie

16:00 – San Marino – Cipru

21:45 – ROMÂNIA – Austria

15 noiembrie

19:00 – Cipru – Austria

21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA

18 noiembrie

21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina

21:45 – ROMÂNIA – San Marino

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.