International   •   Campionate   •   CUPA REGELUI

Barcelona - Atletico Madrid, derby de poveste în Cupa Regelui » 8 goluri și o desfășurare ULUITOARE! Finalista se decide la retur

+15 Foto
Barcelona - Atletico Madrid, foto: Getty Images

Articol de Romeo Ene   —  miercuri, 26 februarie 2025

Barcelona a remizat cu Atletico Madrid, scor 4-4, în turul semifinalelor Cupei Regelui. Returul va avea loc pe Metropolitano, pe 2 aprilie, de la 22:30.

Primă repriză de vis în Catalunya, însă primele 6 minute au reprezentat un adevărat coșmar pentru trupa pregătită de Hansi Flick.

După doar 50 de secunde, Julian Alvarez a deschis balul. În urma unui corner, mingea centrată a ajuns la Lenglet, care a deviat perfect pentru argentinian, iar campionul mondial nu l-a iertat pe Szczesny.

2-0 pentru Atletico s-a făcut 5 minute mai târziu. Antoine Griezmann a înscris cu un șut din marginea careului de șase metri.


Portarul polonez a atins mingea, însă balonul a intrat în poartă. Debut ratat pentru Barcelona, care a oferit o revenire de mare campioană.

+15 Foto
Barcelona - Atletico Madrid, foto: Getty Images

Primul semnal de alarmă a fost tras de Ferran Torres în minutul 11. Acesta a scăpat singur cu Musso, după ce a plecat din poziție regulamentară. Lansat de Raphinha, Torres a fost blocat în ultimul moment de portarul lui Atletico.

Catalanii au redus, în cele din urmă, din diferență în minutul 19. Pedri a îndeplinit o simplă formalitate, șut din interiorul careului după pasa excelentă primită din partea lui Kounde.


„Electrocutată” în primele 6 minute, Barcelona s-a dezlănțuit și a reușit egalarea două minute mai târziu, prin Cubarsi!

Catalanii au fost aproape de golul 3 în minutul 31, însă același Torres a scăpat singur cu Musso, l-a driblat, însă a șutat slab, iar fundașii oaspeților s-au repliat la timp pentru a intercepta balonul.

Revenirea a fost completă chiar înainte de pauză! În minutul 41, Inigo Martinez s-a înălțat și a înscris cu capul, după un corner executat de același Raphinha.

Martinez s-a desprins ușor de lângă fundașii lui Simeone. Ambii fundași centrali ai catalanilor și-au trecut numele pe lista marcatorilor în urma unor faze fixe.

Atletico a revenit de la 2-4 în repriza a doua cu Barcelona

Atletico a forțat egalarea în repriza secundă, care a fost la fel de spectaculoasă și a oferit câteva momente de fotbal total! Griezmann a ratat o șansă uriașă în minutul 53, însă șutul său a fost respins cu greu de Szczesny.

Barcelona s-a desprins cu 20 de minute înainte de final, 4-2! Acțiune personală de toată frumusețea a lui Lamine Yamal, acesta l-a servit pe Lewandowski perfect în careu, iar polonezul a marcat fără emoții.

Cum Barcelona a mai oferit dueluri „de infarct”, așa cum a fost cel cu Benfica, din Liga Campionilor, așa s-a întâmplat și în această seară.

În minutul 84 Atletico a înscris golul 3! Llorente a redus din diferență cu un șut sănătos de la marginea careului, iar Sorloth, trimis pe teren în minutul 68, a stabilit scorul final în prelungiri, 4-4!

Returul are loc pe 2 aprilie, la Madrid! Ce meci se anunță atunci!

În cealaltă semifinală se vor înfrunta Real Sociedad și Real Madrid. Turul este programat miercuri, de la ora 22:30.

FINAL » Barcelona - Atletico Madrid 4-4

  • Au marcat Pedri 19, Cubarsi 21, I. Martinez 41, Lewandowski 74 / Alvarez 1, Griezmann 6, Llorente 84, Sorloth 90+3

  • AICI, cele mai importante statistici

  • 4-4! SPECTACOL TOTAL! Sorloth înscrie, iar returul se anunță incendiar!

  • 4-3! Llorente reduce din diferență cu un șut sănătos de la marginea careului.

  • 4-2 Barcelona! Acțiune personală de toată frumusețea a lui Lamine Yamal! Acesta îl servește pe Lewandowski perfect în careu, iar polonezul îndeplinește o simplă formalitate.

  • 3-2! Revenirea e completă! Inigo Martinez se înalță și înscrie cu capul în urma unui corner.

  • 2-2! Barcelona reușește o revenire de senzație în decurs de două minute! Cubarsi a restabilit egalitatea.

  • Barcelona a redus din diferență în minutul 19. Pedri a îndeplinit o simplă formalitate, șut din interiorul careului din pasa lui Kounde.

  • 2-0 pentru Atletico s-a făcut în minutul 6! Griezmann a înscris cu un șut din marginea careului de șase metri, din pasa aceluiași Alvarez.

  • Chiar în secunda 50, Julian Alvarez a deschis scorul pentru oaspeți. Atacantul a împins mingea în poartă, din trei metri, în urma unei centrări dintr-un corner. Este golul cu numărul 20 în acest sezon pentru argentinian.

GALERIE FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din Barcelona - Atletico Madrid

+15 Foto
Barcelona - Atletico Madrid, foto: Getty Images

Barcelona - Atletico Madrid, echipe de start:

BARCELONA (4-2-3-1): Szczesny - Kounde, Cubarsi, I. Martinez, Balde - F. de Jong, Pedri - Yamal, Olmo, Raphinha - F. Torres

Rezerve: Kochen, I. Pena, R. Araujo, Fort, E. Garcia, M. Gerard, Casado, F. Lopez, Gavi, Lewandowski, P. Victor

Antrenor: Hans-Dieter Flick

ATLETICO (4-4-2): Musso - M. Llorente, Gimenez, Lenglet, Galan - G. Simeone, De Paul, Barrios, Gallagher - Griezmann, J. Alvarez

Rezerve: A. Gomis, Oblak, Reinildo, Witsel, Le Normand, Molina, Lino, Lemar, R. Riquelme, Correa, Sorloth

Antrenor: Diego Simeone

Cea mai recentă înfruntare dintre cele două echipe, disputată tot pe stadionul Olimpic din Barcelona, s-a încheiat cu o victorie rojiblanca, 2-1 pe 21 decembrie 2024.

Pedri a deschis scorul în acea partidă ('30), dar Rodrigo de Paul ('60) și Alexander Sorloth ('90+6) au făcut ca Atletico să plece din Catalonia cu toate punctele.

N-au avut succes în Cupa Regelui în ultimii ani

Au trecut 4 ani de la ultima Cupă câștigată de Barcelona. În 2021, catalanii câștigau cu 4-0 finala cu Athletic Club. De atunci, Real Betis, Real Madrid și Athletic Club au cucerit trofeul.

Seceta celor de la Atletico este chiar mai îndelungată. Los rojiblancos așteaptă Cupa Regelui de 12 ani, ultima dată câștigând competiția în 2013, după 2-1 într-o finală cu Real Madrid.

Barcelona este echipa cu cele mai multe Cupe ale Regelui în vitrină, 31 la număr. Atletico a câștigat competiția de 10 ori și a pierdut 9 finale.

  • Până în semifinale, Atletico a trecut de 5 tururi, Barcelona de 3.

  • Ambele echipe au primit un singur gol în parcursul de până acum.

  • În privința celor marcate, Atletico se laudă cu 15, Barcelona este la borna 14.

  • Ferran Torres (Barcelona) și Julian Alvarez (Atletico Madrid) sunt golgheterii competiției, cu câte 4 goluri fiecare. Tot de 4 ori au punctat Andres Barrera de la Barbastro, Jaime Mata de la Las Palmas și Luis Suarez și Almeria.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.