Dinamoviștii au cerut un penalty în meciul cu FCSB, dar Istvan Kovacs a fost iertat de Kyros Vassaras și delegat și în etapa care începe vineri! Din informațiile GSP.RO, arbitrul din Carei va „fluiera” un nou meci important, duelul dintre Universitatea Craiova și Farul, sâmbătă, 1 martie, ora 19:00.
Chiar dacă a fost scandal după FCSB - Dinamo 2-1, atunci când dinamoviștii s-au plâns că n-au primit un penalty din partea lui Istvan Kovacs, șeful arbitrilor i-a luat partea „elevului” său. Și nu doar că a fost de acord cu decizia „centralului” din Carei luată pe teren, ci l-a delegat și la etapa viitoare.
Din informațiile GSP.RO, Istvan Kovacs va merge în Bănie, sâmbătă, 1 martie, de la ora 19:00, atunci când se va afla la centru la duelul dintre Universitatea Craiova și Farul Constanța. Va fi al treilea meci din 2025 pe care Kovacs îl va „fluiera”. După UTA Arad - CFR Cluj și FCSB - Dinamo.
Ultimele cinci meciuri ale lui Istvan Kovacs în Superligă
- 23 februarie 2025: FCSB - Dinamo 2-1
- 10 februarie 2025: UTA Arad - CFR Cluj 1-4
- 14 decembrie 2024: U Cluj - Petrolul 4-1
- 3 noiembrie 2024: U Cluj - Farul 1-1
- 27 octombrie 2024: FCSB - Rapid 0-0
Kovacs a fost implicat în plin scandal la FCSB - Dinamo
Dinamo a solicitat penalty în prima repriză a derby-ului cu FCSB, dar Istvan Kovacs și „VAR-ul” Sorin Costreie nu au considerat că aparentul henț al lui Siyabonga Ngezana trebuie sancționat.
Era minutul 34 în „Derby de România” când toți ochii dinamoviștilor au fost ațintiți asupra lui Istvan Kovacs. Maxime Sivis a centrat din banda dreaptă, căutându-l pe Stipe Perica. Avându-l pe croat în marcaj, Siyabonga Ngezana a sărit la cap, dar a făcut-o imprudent, cu brațele sus.
În timp real, hențul lui nu a fost evident, dar pe reluările în slow-motion se vede cum balonul l-a lovit în brațul drept pe Ngezana, înainte ca Perica să reia cu capul. Kovacs a lăsat jocul să continue, iar Costreie nu a intervenit.
Nu e un rezultat corect, dar e un rezultat care rămâne. Eu cred că trebuia să intervină VAR-ul. Nu am înțeles dacă a intervenit sau nu.Cred că domnul Kovacs e arbitru de talie internațională și dacă VAR îi semnalează ceva, nu poate trece peste. Chiar dacă în viteza jocului nu poți vedea tot, VAR-ul e acolo să te ajute. Nu se pune problema să nu semnalezi. Potențial penalty, potențial al doilea galben
Andrei Nicolescu, administrator special Dinamo
PĂREREA SPECIALISTULUI. Marius Avram: „Penalty pentru Dinamo!”
Marius Avram, fost arbitru, acum expert DigiSport, a declarat că Istvan Kovacs ar fi trebuit să le acorde penalty dinamoviștilor, fără a-i acorda și al doilea „galben” lui Siyabonga Ngezana.
„Mă bucur că au existat reluări din mai multe unghiuri. Văzând ultimele reluări, este un henț evident al jucătorului de la FCSB. Se întrunesc toate elementele pentru acordarea unei lovituri de la 11 metri. În primul rand, mingea vine de departe. Nu este surprins, nu-i vine de aproape, din propriul corp sau ceva care să-l prindă nepregătit. Are mâna ridicată și depărtată de corp. Decizia corectă ar fi fost lovitură de la 11 metri!”, a spus Avram.
Cred că Costreie nu a avut curajul să-l cheme pe Istvan Kovacs să vadă faza. Ar fi avut toate unghiurile de filmare, nu cred că ar fi fost o problemă
Marius Avram, fost arbitru internațional
Cum a comentat Kyros Vassaras, președintele CCA
Având în vedere comentariile apărute în media în ceea ce privește situația din minutul 34, de la meciul FCSB - Dinamo, președintele CCA, Kyros Vassaras, a făcut următoarele precizări pe site-ul FRF.
Kyros Vassaras, președintele CCA- Arbitrul le-a comunicat celor din cabina VAR că s-ar putea să fie o atingere a mâinii cu mingea, dar nu a observat nicio schimbare a direcției ei, înainte ca atacantul să lovească balonul cu capul și, din acest motiv, le-a cerut să verifice acest incident.
- Din imaginile avute la dispoziție în camera VAR, arbitrul VAR nu a putut stabili în mod evident că mingea a fost atinsă cu mâna / degetele de jucătorul apărător. Mingea nu își schimbă traiectoria și nici sensul rotirii, aspecte ce sunt urmărite în analizele VAR.
- Ca urmare a acestei constatări, arbitrul VAR a decis că nu are elementele necesare – o evidență clară a faptului că mingea a fost jucată cu mâna – pentru a interveni.
- În situația în care ar fi existat o atingere evidentă a mingii cu mâna, deci, conform Legilor Jocului, o încălcare a regulii hențului, atunci aceasta ar fi trebuit considerată ca un henț neintenționat și, conform regulamentului, decizia corespunzătoare ar fi o lovitură de pedeapsă fără cartonaș.
Protocolul impune ca VAR să intervină dacă reluarea indică clar că arbitrul n-a sesizat ceva evident. Eu am revăzut faza de zeci de ori și nu reușesc să-mi dau seama dacă al nostru o atinge cu mâna. Dar sunt și unii care văd și ceea ce oamenii normali nu disting. Sau au atâta ură pe roșu & albastru încât li se pare că văd. Sherlock Holmes a fost personaj fictiv, calmați-vă
Mihai Stoica, președinte CA al FCSB
Istvan Kovacs, gafeurul sezonului trecut de Superligă!
În sezonul trecut de Superligă au fost 144 de greșeli majore de arbitraj, peste jumătate fiind corectate în urma analizei VAR. Dar cum greșeala inițială rămâne, Istvan Kovacs a luat premiul nedorit.
Istvan Kovacs, foto: Imago ImagesNu mai puțin de 13 mari erori de arbitraj au fost în dreptul arbitrului din Carei, acesta depășindu-i în topul greșelilor pe Horațiu Feșnic (12) și pe Andrei Chivulete, Marcel Bîrsan și Marian Barbu, fiecare cu câte zece mari erori.
Cele mai multe erori în timpul unui meci din sezonul precedent de Superligă l-au avut în prim-plan tot pe Kovacs. La Sepsi - U Craiova 1-3, arbitrul a distrus total duelul de la Sfântu Gheorghe, având nu mai puțin de ȘASE mari erori, cinci dintre ele pro-Craiova.
{{text}}