International   •   Campionate   •   KILMARNOCK - RANGERS

6 goluri în Kilmarnock - Rangers » Revenire după un start de coșmar pentru Ianis Hagi&Co, la primul meci cu noul antrenor

Kilmarnock - Rangers, foto: Imago Images

Articol de Alexandru Stanciu, Romeo Ene   —  miercuri, 26 februarie 2025

Rangers a învins-o în deplasare pe Kilmarnock, scor 4-2, în etapa 28 din campionatul Scoției. A fost primul meci pentru Barry Ferguson la Rangers, noul tehnician care i-a luat locul lui Philippe Clement. Ianis Hagi a fost schimbat în minutul 78 cu Tom Lawrence.

Debutul partidei a fost de coșmar pentru Rangers. Kilmarnock a deschis scorul în minutul 11, prin Joe Wright. Acesta a marcat cu o lovitură de cap, după un corner.

2-0 s-a făcut după doar trei minute. Bradley Lyons a înscris cu un șut din afara careului. Golul a fost validat cu ajutorul sistemului VAR.

  • Ianis Hagi a primit cartonașul galben în minutul 18 pentru un fault.


Semnul revenirii a fost dat de Vaclav Cerny. Cehul a redus din diferență (35') cu un șut din interiorul careului.

Rangers s-a dezlănțuit în repriza a doua

Kilmarnock n-a putut ține de avantaj, iar formația lui Barry Ferguson a reușit egalarea în minutul 53. Dessers a înscris cu o lovitură de cap.

Același Dessers a reușit „dubla” 9 minute mai târziu, 2-3! Fotbalistul lui Rangers a primit o pasă excelentă și l-a executat pe O'Hara.


Ianis Hagi a fost înlocuit în minutul 78 cu Tom Lawrence. Scorul final a fost stabilit de Nedim Bajrami, 4-2 pentru Rangers, în minutul 85.

În urma acestui rezultat, Rangers rămâne pe locul 2, cu 59 de puncte după 28 de etape, la 13 de liderul Celtic. De cealaltă parte, Kilmarnock rămâne pe 10, cu 31.

Pentru Rangers și Ianis Hagi urmează duelul de pe teren propriu cu Motherwell, programat pe 1 martie, de la 17:00.

Clasamentul din campionatul Scoției

Clasamentul din campionatul Scoției

FINAL » Kilmarnock - Rangers 2-4

  • Ianis Hagi a primit cartonașul galben în minutul 18 din cauza unui fault.
  • Au marcat J. Wright 12, Lyons 14 / Cerny 35, Dessers 53, 62, Bajrami 85

Kilmarnock - Rangers, echipele de start:

Kilmarnock (3-5-2): O'Hara - Wright, Mayo, Ndaba - Armstrong, Deas, Lyons, Magennis, Murray - Wales, Watkins

Rezerve: McCrorie, B. Anderson, Cameron, Donnelly, M. Kennedy, Polworth, C. Ramsay, Watson, Wilson-Brown

Antrenor: Derek McInnes

Rangers (4-2-3-1): Butland - Tavernier, Propper, Nsiala, Jefte - Diomande, Raskin - Cerny, Igamane, Hagi - Dessers

Rezerve: Kelly, Bajrami, Curtis, Danilo Pereira, R. Fernandes, Lawrence, McCausland, B. Rice, R. Yilmaz

Antrenor: Barry Ferguson

Ianis Hagi și-ar putea prelungi contractul cu Rangers

Mick Brown, fost scouter la Manchester United, Tottenham, Aston Villa sau West Ham, actualmente expert pentru Football Insider, a dezvăluit că tentativele oficialilor celor de la Rangers de a prelungi înțelegerea cu Ianis Hagi s-au intensificat.

„Am auzit că sunt hotărâți să-i ofere un nou contract. Trebuie să ia decizii cu privire la cine sunt considerați cei mai buni jucători ai lor. Îmi amintesc că Hagi era menționat destul de mult acum câteva sezoane, iar când l-am văzut, a fost clar că are talent.

Problema este că îi place foarte mult să se plimbe pe teren, ceea ce îi forțează pe ceilalți jucători să-i paseze mingea – el nu o să o caute balonul. Cu astfel de jucători în echipă, ești mereu vulnerabil. Poate să facă ceva special, dar apoi dispare din joc și parcă își lasă echipa în zece.

Mă aștept ca vor face tot posibilul să-i ofere un nou contract, în loc să-l piardă gratuit. În circumstanțe normale, poate că ar trebui să pună întrebări, dar având în vedere situația de acolo, nu își pot permite să piardă jucători de primul 11 gratis”, a spus Brown, potrivit Football Insider.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.