Au început lucrările de demolare la istoricul stadion „Dan Păltinișanu”! Imaginile au fost publicate pe rețelele de socializare. Duminică, foști jucători de-ai Politehnicii și peste 2.000 de suporteri au venit să-și ia rămas bun de la „Marele Oval”. „Monumentalul” de pe Bega s-a aprins pentru ultima oară înaintea demolării.
Miercuri au apărut primele imagini cu demolarea arenei inaugurate în 1963. Videoclipul surprinde un moment simbolic și emoționant pentru suporterii lui Poli Timișoara: începutul demolării stadionului „Dan Păltinișanu”, o arenă cu o istorie bogată în fotbalul românesc.
În imagini, se pot observa buldozere și excavatoare care au intrat deja pe teren și au început să dărâme structura stadionului.
VIDEO + FOTO. Se dărămă stadionul „Dan Păltinișanu”
În videoclip se pot vedea tribune dezmembrate de intervenția utilajelor, bucăți mari de beton prăbușindu-se. Aceste imagini marchează sfârșitul unei ere pentru suporterii timișoreni, care și-au susținut echipa pe acest stadion timp de decenii.
Duminică, prezent la stadion pe toată durata zilei a fost Alfred Simonis, fost deputat PSD și actual președinte al Consiliului Județean Timiș. Un personaj care le-a făcut promisiuni repetate timișorenilor și pe care comunitatea l-a blamat, nu o dată, pentru tergiversarea startului proiectului.
Acesta anunța că pe 24 februarie va începe efectiv demolarea.
Nou arenă a Timișoarei ar trebui să fie gata în 2027
Noul stadion din Timișoara urmează să aibă 32.000 de locuri, al doilea cel mai mare din România. Nu va avea pistă de atletism, fiind special creat pentru fotbal. Noul „Dan Păltinișanu” va fi gata în aproximativ 2 ani și jumătate și va costa aproape 167 de milioane de euro, bani asiguraţi de CNI şi Consiliul Judeţean Timiş.
Reperele arenei „Dan Păltinișanu”, cel mai mare stadion din Banat
Stadionul de fotbal „Dan Păltinişanu” din Timişoara fost inaugurat pe 1 mai, în anul 1963, iar atunci când pe gazonul arenei s-a jucat prima dată fotbal oficial erau oferite 40.000 de locuri.
Inaugurarea s-a făcut cu ocazia unui turneu de fotbal amical, la care au luat parte, alături de echipa-fanion a oraşului de atunci, Ştiinţa Timişoara, echipele UTA din Arad, Velez din Mostar (fosta Iugoslavie, actual în Bosnia-Herţegovina), respectiv Eto Gyor din Ungaria, potrivit adevarul.ro.
Stadionul a fost construit într-un mod improvizat, prin muncă patriotică, muncitorii fiind luați din fabrici pentru a contribui la ridicarea arenei din pământ tasat.
Modernizările au avut loc în două etape, în anii 2002 și 2008, iar în urma acestor lucrări arena a obținut omologarea UEFA pentru găzduirea meciurilor internaționale.
După Revoluția din 1989, stadionul s-a numit „Silviu Bindea”, în loc de „1 Mai”, așa cum era cunoscut anterior.
Câțiva ani mai târziu, arena a fost redenumită în onoarea lui Dan Păltinișanu, fost jucător al Politehnicii Timișoara, care a evoluat timp de zece sezoane în tricoul alb-violet.
De-a lungul anilor, acest stadion a găzduit numeroase evenimente importante, inclusiv patru meciuri internaționale. Printre acestea se numără partida România – Finlanda, disputată în 1985 în preliminariile Campionatului Mondial din 1986, precum și trei meciuri amicale: România – Iugoslavia (1983), România – URSS (1986) și România – Croația (2002).
Pe stadionul „Dan Păltinișanu”, Poli Timișoara a reușit una dintre cele mai mari performanțe europene, eliminând deținătoarea en-titre a Cupei UEFA Europa League, Șahtior Donețk. Tot aici au evoluat echipe de prestigiu precum VfB Stuttgart și Manchester City, mai scrie sursa citată.
Arena a fost gazda unei finale a Cupei României în 2007, meci în care Poli Timișoara a fost învinsă de Rapid București.
{{text}}