Fotbal   •   Liga 1   •   DECES

Mihai Stoica, îndurerat de moartea lui Luca Manolache: „Unul dintre liderii generației”

Luca Manolache/ foto: FRF.ro

Articol de Adrian Duţă   —  vineri, 28 februarie 2025

Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a oferit o primă reacție după decesul tragic al lui Luca Manolache, fostul jucător al campioanei României.

Luca Manolache a decedat la vârsta de 19 ani. Acesta era legitimat la Metaloglobus, echipă din Liga 2. Luca avea probleme de sănătate de anul trecut, când i s-a făcut rău în timpul unul meci.

Mihai Stoica, primul mesaj după decesul lui Luca Manolache

„Astăzi s-a stins din viață, în împrejurări tragice, unul dintre liderii generației de fotbaliști născuți în 2005, Luca Manolache. Un real talent, internațional de juniori, Luca a debutat la 17 ani în prima noastră echipă.


Drum lin spre îngeri, copil bun. Sincere condoleanțe familiei îndoliate”, a scris Mihai Stoica, pe pagina de Facebook.

De-a lungul carierei, Luca Manolache, mijlocaș dreapta, a mai jucat pentru Chindia Târgoviște și FCSB U18. Acesta adunase câteva minute și în tricoul naționalei U19.

În stagiunea în curs, Luca Manolache evoluase 3 meciuri în Liga 2, pentru Metaloglobus, în august 2024. Ultima partidă a fost pe 24 august, cu CS Afumați, scor 1-2, când a jucat doar 11 minute. De atunci nu a mai prins nici lotul, din cauza problemelor medicale.

Luca Manolache în tricoul celor de la FCSB

Mesajul transmis de FRF după decesul lui Luca Manolache

Și FRF a transmis un mesaj după decesul lui Luca Manolache. „Federația Română de Fotbal regretă dispariția tragică, la doar 19 ani, a lui Luca Manolache, component al loturilor naționale de juniori ale României.

Junior la FCSB, acesta mai evoluase la Chindia Târgoviște înainte de a se transfera, în 2024, la Metaloglobus București. Federația Română de Fotbal transmite condoleanțe familiei și celor apropiați! Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, este mesajul apărut pe FRF.ro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.