Damac, echipa lui Florin Niță și Nicolae Stanciu, a pierdut cu Al Shabab, scor 0-2, în etapa #23 din campionatul Arabiei Saudite. E a treia înfrângerea la rând a echipei celor doi internaționali români.
Cu toate acestea, Damac e încă liniștită, are 7 puncte peste echipa aflată pe primul loc retrogradabil, Al Raed, dar și un meci în plus. Echipa lui Niță și Stanciu nu a mai câștigat de pe 27 ianuarie, de la 2-1 cu Al Ittihad, și are 6 partide la rând fără succes.
VIDEO. Florin Niță, învins cu un șut la vinclu din lovitură liberă
La al 20-lea meci în acest sezon în campionatul Arabiei Saudite, Niță a ținut poarta intactă în prima repriză cu Al Shabab. Nu a mai avut ce să facă în minutul 61, când Guanca a trimis un șut direct în vinclu, din lovitură liberă, de la 16 metri.
„Trasorul” jucătorului de la Al Shabab a fost pe colțul lui Niță, însă execuția a fost formidabilă. Nicolae Stanciu, aflat în zid, nu a putut nici el să facă nimic.
Al Shwirekh, din pasa lui Guanca, a marcat pentru 2-0, iar echipa românilor e în criză. Nicolae Stanciu a fost și el integralist și a bifat meciul cu numărul 20 în actuala stagiune din campionatul Arabiei Saudite.
Mijlocașul ofensiv are două goluri și 6 assist-uri. Ultimele contribuții datează tot din 27 ianuarie, de la meciul cu Al Ittihad, când a avut două pase decisive în cont. De atunci, în 5 meciuri jucate, căpitanul naționalei nu a mai fost decisiv în vreun meci.
Florin Niță și Nicolae Stanciu se află pe lista preliminară a stranierilor convocată de selecționerul Mircea Lucescu, pentru meciurile României cu Bosnia (21 martie) și San Marino (24 martie), din preliminariile Campionatului Mondial.
{{text}}