Sporturi   •   Baschet   •   NBA

Gest rușinos al lui Kevin Durant în NBA » A șocat lumea baschetului

Kevin Durant/ foto Imago Images

Articol de Adrian Duţă   —  sâmbătă, 01 martie 2025

Kevin Durant a șocat lumea baschetului și s-a aflat în centrul unui scandal după ce l-a lovit intenționat cu pumnul pe Karlo Matković, în meciul Phoenix Suns - New Orleans Pelicans, scor 125-108.

Incidentul s-a petrecut după ce internaționalul croat a blocat un adversar și s-a deschis spre coș. Apoi a primit o lovitură din spate de la unul dintre cei mai buni baschetbaliști ai momentului, potrivit sportal.blic.rs.

Ce s-a întâmplat exact între cei doi încă nu se știe. Dar Kevin Durant și-a pierdut cumpătul și a apelat la un gest lipsit de fair-play. L-a lovit cu toată forța cu pumnul în spate, în coaste, pe Karlo Matković, jucătorul de la New Orleans Pelicans.

Croatul nici n-a clipit, nu s-a mișcat și nici n-a reacționat, contribuind astfel și mai mult la blamarea lui Durant. Durant a terminat meciul cu 17 puncte, Matković cu două puncte și cinci recuperări. Suns au câștigat cu scorul de 125-108.


VIDEO cu momentul în care Kevin Durant și-a lovit adversarul

Kevin Durant, atacat de fani după ce și-a lovit adversarul

„Cum nu e eliminare?” a scris un fan pe X. Un altul a comentat cu „ar trebui să fie suspendat”. „Omul a luat-o razna, a spus un al fan.

„Kevin Durant e un jucător murdar, încearcă să scape după ce lovește alți jucători. Joacă baschet și nu mai trata fără respect acest joc. „KD își pierde mințile”, a mai scris un fan al NBA pe X.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.