International   •   Campionate   •   BETIS - REAL MADRID

Betis produce șocul etapei în La Liga și o bate pe Real Madrid! Isco a strălucit împotriva fostei sale echipe

Isco / Foto: Imago

Articol de Tudor Belivacă   —  sâmbătă, 01 martie 2025

Betis a învins Real Madrid cu scorul de 2-1, într-un meci din etapa #26 din La Liga. Isco a fost MVP-ul partidei cu un gol și un assist pentru formația din Sevilla.

Betis a dominat-o pe Real Madrid la toate capitolele, mai puțin la posesie. Prestația afișată de Betis s-a văzut și pe tabelă, iar madrilenii au ratat ocazia de a urca pe primul loc în La Liga.

Real Madrid a deschis scorul, dar Betis a reușit o remontada

Real Madrid a început în forță partida cu Betis, iar Brahim Diaz a deschis scorul în minutul 10 al partidei după o pasă a lui Ferland Mendy. Fundașul francez a scăpat în poziție de 1 la 1 cu portarul advers, dar i-a pasat in extremis lui Brahim care a marcat de pe linia careului de 6 metri.


În minutul 34, Betis a reușit să egaleze după un corner executat de Isco și un marcaj relaxat al Realului. Cardoso a rămas singur în careul mic și a înscris cu capul în poarta apărată de Courtois. Betis a dominat-o pe Real Madrid, iar până la pauză „alb-verzii” au mai avut câteva ocazii. În minutul 45+2, Cardoso l-a scos în evidență pe portarul belgian al Realului. La o lovitură de colț, Cardoso a trimis din nou cu capul, dar Courtois a avut un reflex senzațional și a menținut rezultatul de egalitate la pauză.

Maniera dominantă a lui Betis s-a menținut și în startul reprizei secunde. În minutul 53, Rudiger a făcut un fault evident în careu, iar Betis a primit lovitura de pedeapsă. Isco l-a executat pe Courtois de la punctul cu var.

În minutul 66, Cucho-Hernandez, atacantul lui Betis, a avut o șansă de a mări ecartul echipei din Sevilla, dar mingea a trecut razant pe lângă bară.

După ce Betis a trecut în avantaj, Real Madrid a forțat egalarea, dar partida s-a încheiat cu scorul de 2-1 pentru formația din Sevilla, iar Real Madrid a ratat șansa de prelua șefia campionatului.


Clasamentul din La Liga

Betis - Real Madrid 2-1

Betis - Real Madrid, echipele de start:

Betis: Adrian - Sabaly, Bartra, Llorente, Rodriguez - Cardoso, Altimira - Antony, Isco, J Rodriguez - Hernandez

Antrenor: Manuel Pellegrini

Real Madrid: Courtois - Vazquez, Rudiger, Alaba, Mendy - Brahim Diaz, Tchouameni, Modric - Rodrygo, Mbappe, Vinicius

Antrenor: Carlo Ancelotti

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.