Fotbal   •   Liga 1   •   Poli Iași - Petrolul

Petrolul lui Mutu a pierdut și la Iași! Clasamentul în Superligă

Poli Iași - Petrolul / foto: Sport Pictures

Articol de Liviu Manolache, Maria Olteanu   —  duminică, 02 martie 2025

Politehnica Iași s-a impus pe teren propriu, scor 1-0, în etapa a 29-a a Superligii, contra Petrolului. Aceasta este prima victorie a moldovenilor din 2025. De partea cealaltă, criza prahovenilor se prelungește.

Primul meci al zilei de duminică din Superliga le-a pus față în față pe Poli Iași și Petrolul, ambele în căutare de puncte cu o etapă înainte de startul play-out-ului, în care încearcă să lupte pentru menținerea în prima ligă.

Formația lui Adi Mutu a plecat cu prima șansă la meciul din Copou, dar gazdele au început mult mai bine confruntarea din fața propriilor fani contra echipei care a sperat până spre final că poate prinde ultimul loc din plutonul fruntaș.


Iași, început înflăcărat de meci, stins cu VAR

De doar două minute și 46 de secunde au avut nevoie elevii lui Vasile Miriuță pentru a debloca tabela contra prahovenilor, Samayoa profitând de o bâlbă în defensiva adversă și strecurând mingea în poartă după un carambol la poarta lui Linner.

Bucuria ieșenilor a fost umbrită de analiza din camera VAR, care a durat peste 4 minute, iar reușita din startul fulminant al meciului a fost anulată până la urmă, pentru semnalizarea unei poziții neregulamentare.

Petrolul nu a replicat, deși i-a trecut glonțul pe la ureche, și tot moldovenii au fost mai periculoși, în căutarea golului care să schimbe tabela, după deziluzia trăită în startul meciului.


Petrolul nu a mai scăpat a doua oară

Paul Papp a încercat o foarfecă spectaculoasă după jumătate de oră, dar mingea a prins spațiul porții, fiind recuperată fără emoții de portarul gazdelor. Gicu Grozav și-a încercat și el șutul trei minute mai târziu, dar nici de această dată nu s-a modificat nimic.

Deși Petrolul părea că este echipa care deține controlul, Poli Iași a dat lovitura înainte de intrarea la cabine. Pe fondul posesiei „lupilor”, elevii lui Miriuță au trecut în avantaj în ultimul minut de prelungiri din prima repriză.

Diakhaby, uitat de adversari în partea dreaptă, a scuturat plasa cu un șut bun, din interiorul careului, balonul fiind deviat cu ajutorul lui Denis Radu, în dreptul căruia s-a trecut golul. La vestiare, Iași a intrat cu avans minim, 1-0.

Adi Mutu, un nou pas greșit cu Petrolul

După pauză, Petrolul a încercat remontada, dar tentativele elevilor lui Mutu au eșuat. Și Poli a încercat să se distanțeze, dar nici gazdele nu au găsit drumul spre poartă, la adăpostul unicului gol marcat.

Vali Gheorghe a avut în gheată golul egalizator, la fel și Gicu Grozav, dar niciunul nu a echilibrat tabela, încă în favoarea gazdelor. Petrolul a fugit o repriză după cel puțin un gol, dar acesta nu a mai venit până la final, trupa lui Mutu făcând un nou pas greșit, de această data în deplasare, pe terenul unei echipe care nu mai câștigase acasă din noiembrie.

Meciul s-a terminat cu succesul ieșenilor, 1-0, care acumulează 28 de puncte, cât Botoșani, fiind pe locul 14 în Superliga. De partea cealaltă, Petrolul rămâne pe 9, cu 37 de puncte, ultimul succes datând din 27 ianuarie, cu Botoșani, scor 3-1.

Clasamentul acum în Superliga

FINAL » Poli Iași - Petrolul 1-0

  • A marcat: Diakhaby 45+3

  • Click AICI pentru mai multe statistici despre meci

  • 2.018 spectatori sunt prezenți la duelul din Copou, cifră oficială

  • În minutul 2:46, Samayoa a reușit să deschidă scorul, dar golul a fost analizat mai bine de 4 minute în camera VAR și până la urmă anulat pentru semnalizarea unei poziții neregulamentare

Poli Iași - Petrolul, echipele de start

Poli Iași: J. Fernandez - Guilherme Soares, Samayoa, Umar, Ispas - Diakhaby, Bordeianu, Marchioni, Ștefanovici - Skuka - S. Camara

Rezerve: Niga, Tănasă, Da Sliva, Creț, Moise, A. Roman, Goncalves, Gouet, Adăscăliței, V. Ilie, Nardini, D. Ciobanu

Incert: Boben

Antrenor: Vasile Miriuță

Petrolul: Linner - Roche, Papp, Huja - Ricardinho, Keita, Mateiu, D. Radu - Rădulescu, Irobiso, Grozav

Rezerve: Bălbărău, Stănică, Tolea, Demirel, Ludewig, Botogan, Bratu, V. Gheorghe, Hanca

Antrenor: Adrian Mutu

Stadion: Emil Alexandrescu, Iași

Arbitru: Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi - Galaţi)

Asistenți: Neacşu George Florin (Câmpulung Muscel - Argeş), Bîrdeş Romică (Piteşti - Argeş)

Arbitru VAR: Andrei Florin (Târgu Mureş - Mureş)

Arbitru AVAR: Marcu Claudiu (Constanţa - Constanţa)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.