Adrian Mutu, fost antrenor la Rapid și actualmente la Petrolul Ploiești, este de părere că giuleștenii au comis o mare greșeală când au ales să găzduiască derby-ul din etapa 29 a sezonului regular al Superligii, cu FCSB, pe Arena Națională.
Rapid - FCSB se joacă duminică, 2 martie, de la ora 20:00. Pe GSP.ro puteți urmări informațiile în timp real, transmise de reporterii Gazetei Sporturilor, prezenți la Arena Națională.
Adrian Mutu: „Eu cred că energia din Giulești ar fi fost benefică pentru Rapid”
„Briliantul” consideră că Rapidul ar fi avut un avantaj considerabil dacă ar fi ales să joace meciul pe Giulești, datorită atmosferei create de fani la fiecare meci. Arena Națională, gazda obișnuită a celor de la FCSB, îi poate dezavantaja pe rapidiști, este de părere Adrian Mutu.
„(n.r. – E favorită FCSB în derby-ul cu Rapid?) Da, chiar dacă Rapidul joacă acasă, dar acasă la FCSB, pe Arena Națională! Probabil a fost un acord între ei la început, pentru că altfel nu văd de ce ar fi făcut lucrul ăsta.
Eu cred că energia din Giulești ar fi fost benefică pentru Rapid în momentul ăsta. Bineînțeles că meciul se joacă acolo pe teren, dar pe Arena Națională…
Hai să ne imaginăm că vor veni 50.000 (n.r. – de spectatori) și cam câți rapidiști ar putea să vină, nu mă refer la galerii.
Eu cred că vor fi undeva la 20, 25.000 maxim și după aia restul vor fi în partea FCSB-ului, adică pe undeva în tribune devine egalitate.
Nu așa cum ar fi fost pe Giulești unde tot stadionul, cu acustica existentă și cu energia pe care o dă, chiar dacă sunt mult mai puțini, ar fi dat-o echipei. Și băieții s-ar fi simțit altfel, tu așa te duci pe terenul lor, practic, și joci”, a declarat Adrian Mutu, potrivit fanatik.ro.
{{text}}