International   •   Campionate   •   REAL MADRID

Alertă pentru Real Madrid înaintea meciului cu Atletico din Liga Campionilor » Încă un om de bază s-a accidentat

Carlo Ancelotti. FOTO: Imago

Articol de Claudiu Badea   —  duminică, 02 martie 2025

Federico Valverde (26 ani) nu s-a putut antrena astăzi alături de colegii săi. Mijlocașul uruguayan este așteptat să lipsească în disputa Real Madrid - Atletico Madrid, din prima manșă a „optimilor” Ligii Campionilor.

Real Madrid și Atletico Madrid se vor întâlni marți, 4 februarie, de la 22:00, în prima manșă a „optimilor” Ligii Campionilor. Primul duel este programat pe Santiago Bernabeu, în timp ce returul de pe Wanda Metropolitano va avea loc o săptămână mai târziu, pe 12 februarie, tot de la 22:00.

Lovitură pentru Real Madrid » Federico Valverde va putea lipsi de la meciul cu Atletico

Jurnaliștii de la AS au anunțat că mijlocașul se află într-o adevărată cursă contra cronometrului pentru derby-ul cu Atletico. Valverde încă nu s-a refăcut în totalitate după accidentarea suferită la mușchiul abductor. Mâine se va decide dacă uruguayanul va putea reveni în programul echipei.


Federico Valverde nu a jucat în ultimele două meciuri ale „galacticilor”. Real Madrid - Manchester City 3-1, din a doua manșă a play-off-ului pentru „optimile” Ligii Campionilor, a fost ultima partidă în care Valverde a evoluat.

Pentru Real Madrid este al doilea „duș rece” din ultima săptămână. Dani Ceballos (28 ani) va rata următoarele două luni din cauza unei accidentări la tendonul din partea posterioară a coapsei stângi. Mijlocașul iberic s-a accidentat în meciul de Cupă cu Real Sociedad, câștigat de madrileni cu 1-0.

„Absența lui Ceballos nu este o chestiune doar de calitate, ci și de cantitate. Real Madrid nu abundă de jucători, iar accidentarea lui Ceballos îngreunează misiunea lui Ancelotti de a muta piesele de maniera pe care o solicită programul. Fără numărul 19, antrenorul va trebui să jongleze cei 14 jucători de câmp care reprezintă nucleul echipei”, au comentat jurnaliștii spanioli.

Fără Valverde și Ceballos, „galacticii” ar putea aborda meciul tur cu Atletico, pentru care Jude Bellingham va fi suspendat, cu un mijloc format din Tchouameni, Camavinga și Luka Modric.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.