Sporturi   •   Handbal   •   MERCATO

Transfer tare în „Liga Florilor” la handbal feminin: „Mi-am dorit cu adevărat să încerc o experiență nouă!”

Alberte Madsen, în stânga imaginii +22 Foto
Alberte Madsen, în stânga imaginii

Articol de David Marinescu   —  luni, 03 martie 2025

Interul dreapta danez Alberte Kielstrup Madsen (24 de ani) a ajuns la SCM Rm. Vâlcea.

SCM Rm. Vâlcea vrea să păstreze alura nordică. După plecările suedezelor Daniela de Jong și Nathalie Hagman, vine și o veste bună.

GALERIE FOTO. Alberte Madsen, prezentată oficial la SCM Rm. Vâlcea

Alberte Madsen, în stânga imaginii +22 Foto
Alberte Madsen, în stânga imaginii

Alberte Kielstrup Madsen, inter medaliat cu argint alături de naționala Danemarcei la Europeanul din 2022, o părăsește pe Nykobing după 3 ani. Interul dreapta a fost prezentat la gruparea vâlceană.

„Sunt foarte bucuroasă să mă alătur echipei în sezonul viitor. Mi-am dorit cu adevărat să încerc o experiență nouă, iar Vâlcea mi s-a părut clubul perfect pentru mine, datorită nivelului ridicat de profesionalism. Va fi o adevărată aventură și abia aștept să îmi cunosc noile coechipiere, staff-ul clubului și, mai ales, suporterii!" a declarat Alberte.

SCM Râmnicu Vâlcea își consolidează lotul pentru sezonul viitor prin transferul interului dreapta Alberte Kielstrup Madsen, una dintre cele mai promițătoare jucătoare din campionatul Danemarcei. La doar 24 de ani, Alberte vine la Vâlcea după un parcurs în care a reușit să se evidențieze în handbalul danez, la echipa Nykøbing Falster Håndboldklub, alături de care a jucat și în Liga Campionilor.



Alberte și-a început cariera la DHG Odense, iar în 2019 a fost cooptată în lotul extins al Odense Håndbold, înainte de a se alătura echipei Nykøbing Falster în 2021, unde și-a continuat evoluția și a devenit o piesă importantă în angrenajul echipei.



Pe plan internațional, Alberte a demonstrat că poate face față la cel mai înalt nivel, având evoluții de remarcat în EHF Champions League, unde în sezonul curent a marcat 44 de goluri pentru NFH. Născută pe 15 septembrie 2000, sportiva cu o înălțime de 1,85 m aduce prospețime formației noastre, aceasta fiind apreciată pentru viziunea de joc. In plus, Alberte face parte și din lotul naționalei țării sale.



- Comunicat SCM Rm. Vâlcea

SCM Rm. Vâlcea are un sezon de dat uitării pe plan intern, doar locul 8 în „Liga Florilor”. Oltencele vor avea o dublă cu Thüringer în sferturile European League.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.