Fotbal   •   Liga 2   •   DEZVĂLUIRE

Cea mai proastă afacere din istorie? Stelistul care a dat cu piciorul la 8 milioane de euro: „Îmi dădea 100 de Bitcoin pe el, dar am refuzat”

+38 Foto
Adrian Popa alături de soție, Mădălina, în vacanță. Foto: Instagram

Articol de Alexandru Stanciu   —  miercuri, 05 martie 2025

Stelistul Adi Popa susține că în 2012 a avut ocazia să devină posesorul a 100 de Bitcoin. În cotația de azi, suma ar fi fost echivalentă cu aproximativ 8,3 milioane de euro!

Jucătorul Stelei a avut o ofertă pentru contul personal creat într-un joc celebru, Age of Empires.

Adi Popa a ratat aproximativ 8 milioane de euro. „Zic: «Ăsta mă ia la mișto!»”


„În 2012-2013, mă jucam un joc pe telefon, Age of Empires, și mai plusam la el (n.r. băga bani) ca să ai orașul puternic. Și zic: «Băi, nu mai, zici că sunt copil mic!». Aveam meciuri în Champions League și stau să mă joc și mă enervam la joc, mă mai bătea câte unul, zic: «Nu mai, gata, îl vând!».

Și am găsit un băiat din America, zicea că îmi dă 100 de Bitcoin pe el, pe joc, să-i dau contul meu. Și zic: «Bă, ăsta vrea să mă păcălească!». Ăla zice: «îți dau 100 de Bitcoin pe el».

Zic: «Ăsta mă ia la mișto, nu știu, habar n-am ce era. Și i l-am dat pe o sumă modică în dolari, nu de Bitcoin. Cred că era 20-30 de dolari (n.r. prețul pe Bitcoin) la vremea respectivă. Deci mi-a bătut norocul la ușă, dar nu l-am primit”, a declarat Adi Popa, potrivit iamsport.ro.

La începutul anului 2013, un Bitcoin putea fi achiziționat cu aproximativ 33 de dolari. Două luni mai târziu, valoarea monedei a crescut la aproximativ 139 de dolari.


Spre sfârșitul anului 2013, valoarea monedei virtuale era de 1.135 de dolari. Aproximativ 4 ani mai târziu, un Bitcoin se vindea cu 14.265 de dolari, iar următoarea „explozie” a valorii a venit după alți 4 ani, când a ajuns la 58.000 de dolari.

Un an mai târziu a urmat declinul pentru Bitcoin, care a ajuns la 17.172 de dolari, dar au urmat alte creșteri masive, iar acum un Bitcoin valorează aproximativ 88.000 de dolari.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.