Rangers, echipa la care joacă Ianis Hagi, e antrenată de interimarul Barry Ferguson, după demiterea lui Philippe Clement. Pe Ibrox ar putea ajunge însă Rafael Benitez, fostul antrenor de la Liverpool, Real Madrid și Valencia.
Câștigător de Champions League pe banca lui Liverpool și de două ori campion în Spania cu Valencia, Benitez e pe o pantă descendentă în carieră. Ultima dată a antrenat la Celta Vigo, de unde a fost dat afară în 2024.
Acum, el e primul pe lista celor de la 49ers Enterprise, consorțiul care o va prelua în curând pe Rangers. Americanii care dețin și echipa de fotbal american San Francisco 49ers vor începe în curând discuțiile cu Benitez, potrivit Daily Record.
Ianis Hagi ar putea fi antrenat la Rangers de Rafa Benitez
Se anunță schimbări la Rangers în perioada următoare. Americanii de la 49ers Enterprise vor prelua 51% din acțiunile clubului, acordul fiind deja în picioare, potrivit Ibrox News.
În încercarea de a concura din nou cu Celtic, americanii vor un antrenor cu CV important la Rangers, iar numele lui Rafa Benitez e primul pe listă. Negocierile vor începe în curând și vor fi dificile, pentru că spaniolul și-ar dori în primul rând un contract în Premier League.
Ce scriu scoțienii despre Benitez la Rangers
„În ciuda faptului că a câștigat La Liga de două ori la Valencia și a câștigat Liga Campionilor cu Liverpool în 2005, Benitez a avut parte și de perioade dezamăgitoare de-a lungul unei cariere manageriale care se întinde pe 32 de ani.
Chiar și în Anglia, unde mandatele sale la Liverpool și Newcastle au fost succese calificate, el s-a dovedit extrem de nepopular în timpul unei perioade interimare la conducerea lui Chelsea și a fost, de asemenea, concediat de Everton în 2022.
După ce a fost dat afară de Celta Vigo în urmă cu aproape un an, este dificil ca Benitez să obțină în curând un post în prima ligă din Anglia, însă preluarea lui Rangers îl poate face din nou un nume cunoscut.
49ers sunt dornici să reinstaureze o cultură câștigătoare pe Ibrox și prin aducerea unui manager care vrea să se întoarcă în fotbalul mare. Aducând un titlu Premiership înapoi la jumătatea albastră a orașului Glasgow ar atrage cu siguranță atenția la Benitez”, a scris Ibrox News.
Rafael Benitez, pe vremea când o antrena pe Everton. FOTO: IMAGO IMAGES
{{text}}