România participă cu un lot de 10 pugiliste la CM din Serbia, organizate de Federația Internațională de Box Amator (IBA), cu obiectivul de a obține o medalie.
Ramona Manea (categoria 48 kg), Mihaela Bădescu (cat. 50 kg), Roxana Hamza (cat. 52 kg), Daiana Andor (cat. 54 kg), Lăcrămioara Perijoc (cat. 57 kg), Claudia Nechita (cat. 60 kg), Loredana Marin (cat. 63 kg), Andra Sebe (cat. 66 kg), Amalia Niță (cat. 75 kg) și Maria Cimpoieru (cat. 81 kg) sunt cele zece pugiliste care vor evolua între 9 și 16 martie la Campionatele Mondiale.
Primele care intră în concurs duminică sunt Claudia Nechita, aceasta urmând să o întâlnească în primul tur pe Elida Kocharyan (Armenia) și Mihaela Bădescu, ea având-o drept adversară pe Marjona Savriyeva (Azjerbaidjan).
„Lăcrămioara Perijoc și Claudia Nechita sunt clar îndreptățite să aspire la medalii, dar fiecare din cele zece au șansa lor, sunt medaliate, palmaresul le recomandă. Sunt foarte multe sportive medaliate până acum la Europene și la Mondiale de junioare și tineret și, cel puțin teoretic, ne așteptăm la rezultate, adică să venim cu medalii de acolo, nu să facem doar turism”, a spus Vasile Cîtea, președintele FR Box pentru Agerpres.
Campionatele Mondiale din Serbia sunt organizate de Federația Internațională de Box Amator, care oferă și premii pentru pugilistele clasate pe primele cinci locuri: 100.000 de dolari pentru medalia de aur, 50.000 pentru argint, 25.000 pentru bronz, 10.000 pentru locul cinci, fondul total de premiere ridicându-se la 2,88 milioane de dolari.
Dilema afilierii la IBA sau la World Boxing
La CM participă 500 de sportive din 40 de țări, un număr redus de națiuni din cauză că tot mai multe federații au aderat la noua structură World Boxing, recunoscută provizoriu recent de Comitetul Internațional Olimpic.
'„Ne vom alinia la ceea ce se întâmplă. Am stabilit Adunarea Generală a FRB pentru sfârșitul lui aprilie. Vom vota atunci afilierea la federația recunoscută de Comitetul Internațional Olimpic, World Boxing, sau dacă rămânem așa, pentru că sunt șanse să se schimbe lucrurile. Dar vom vedea, pentru că este o treabă mai mult politică acum. Ne ducem însă clar spre federația recunoscută de CIO. Eu, sincer să fiu, aș rămâne așa pentru că sunt niște lucruri care îți asigură cel puțin o remunerație foarte consistentă. Sunt niște premii foarte consistente, care cred că sunt extrem de motivante pentru sportivi să își dorească să obțină aceste rezultate. Pe când din partea cealaltă nu avem nimic”, a mai spus Cîtea pentru sursa citată.
{{text}}