Sporturi   •   Tenis   •   INDIAN WELLS

Moment uluitor la Indian Wells! De ce a fost întârziată partida lui Frances Tiafoe

Frances Tiafoe/Foto: Getty Images

Articol de David Istrate   —  duminică, 09 martie 2025

Frances Tiafoe (27 de ani, 17 ATP) a fost protagonistul unui moment rar întâlnit în tenis. Înaintea meciului câștigat în fața bosniacul Damir Dzumhur (32 de ani, 84 ATP), scor 7-6 (4), 7-6 (7), americanul a intrat pe teren fără rachete, iar partida a fost amânată până când s-a rezolvat problema.

Duelul dintre Frances Tiafoe și Damir Dzumhur, din turul al doilea de la Indian Wells, a fost unul dintre cele mai spectaculoase meciuri din cadrul turneului, chiar dacă s-a încheiat într-un număr minim de seturi.

Frances Tiafoe, „salvat” de David Witt, antrenorul său, care a găsit rachetele

Însă, partida a început cu un moment comic, provocat de jucătorul american. Acesta a intrat pe teren în aplauzele fanilor, cu geanta în spate, dar când a deschis fermoarul, a avut parte de o surpriză: rachetele nu erau în geantă.


Panicat pe moment, acesta i-a cerut ajutorul lui David Witt, antrenorul său, care a fugit să caute rachetele, în timp ce Tiafoe, ușor stânjenit, îi explica adversarului ce s-a întâmplat. Dzumhur a acceptat situația și a așteptat răbdător iar, după o scurtă perioadă, rachetele au ajuns la tenismenul în vârstă de 27 de ani care, cu zâmbetul pe buze și cu căștile pe urechi, s-a pregătit pentru cele 3 minute de încălzire.

Frances Tiafoe, panicat că nu și-a luat rachetele cu el/Captură foto: X (Tennis TV)

A urmat o confruntare extrem de intensă, care s-a decis în urma a două seturi ce au avut nevoie de tiebreak. În secvența secundă, bosniacul a condus cu 5-1, fiind la un singur pas de egalare, însă Tiafoe a revenit dramatic și, după tiebreak, a obținut victoria: 7-6 (4), 7-6 (7).

Frances Tiafoe: „Am nevoie de victorii dificile, obositoare”


„În tiebreak, am fost un pic norocos. El a făcut lucrurile corect. A jucat două puncte foarte bine și apoi a ales o lovitură pe care probabil că nu trebuia să o încerce, a fost la limită.

Eu am încercat să rezist și îmi doream să închid meciul în două seturi. Sunt fericit că am făcut-o și că a fost o situație urâtă. Sincer să fiu, am nevoie de victorii dificile, obositoare. Acestea îmi conferă multă încredere”, a declarat americanul, conform express.co.uk.

Așadar, Frances Tiafoe a avansat în turul al treilea de la Indian Wells, unde îl va întâlni pe Yosuke Watanuki (26 de ani, 349 ATP). În turul inaugural, japonezul a trecut de kazahul Alexander Bublik (27 de ani, 82 ATP) și apoi, în turul secund, acesta a beneficiat de abandonul lui Tomas Machac (24 de ani, 20 ATP), în setul al doilea al confruntării.

În cazul unui succes, Tiafoe se va duela în optimi fie cu Tallon Griekspoor (28 de ani, 43 ATP), fie cu Giovanni Mpetshi Perricard (21 de ani, 30 ATP).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.