Fotbal   •   Liga 1   •   GSP LIVE SPECIAL

„Mă uit cu invidie la el!” » Marica a numit atacantul-surpriză care ar putea fi titular la echipa națională: „Sunt curios”

Louis Munteanu la echipa națională U21, foto: Imago

Articol de Romeo Ene   —  luni, 10 martie 2025

Ciprian Marica (39 de ani), fostul atacant al echipei naționale, a vorbit la GSP Live Special despre Louis Munteanu (22 de ani), unul dintre cei mai în formă fotbaliști români. Vârful CFR-ului a înscris duminică un hattrick în fața Gloriei Buzău, în succesul categoric, scor 6-0, și a ajuns la 19 goluri marcate în acest sezon.

Marica, oficialul celor de la Farul Constanța, a recunoscut faptul că se uită cu jind la golurile pe care le marchează Louis Munteanu în tricoul CFR-ului. A precizat faptul că regretă plecarea atacantului de la echipa lui, preferând, desigur, să rămână și să înscrie la fel de mult și pentru echipa lui Hagi.

VIDEO. Ciprian Marica îl vede titular pe Louis Munteanu la echipa națională: „Poate ne face Mircea Lucescu o surpriză”


Marica a mers mai departe și a precizat faptul că Louis Munteanu are șanse mari să devină titular în atacul naționalei României, în contextul în care Daniel Bîrligea (FCSB) și Denis Alibec (Farul) sunt accidentați.

Oficialul Farului a oferit și ultimele detalii despre situația medicală a lui Denis Alibec, accidentat la ultimul meci de campionat cu U Cluj, unul în care a înscris un gol superb.

„Am stat și m-am uitat la atacanții pe care îi avem la dispoziție și la forma lor de moment, iar dacă analizez din acest punct de vedere... Alibec, din câte înțeleg, are o contractură. Își dorește să meargă la echipa națională, acum rămâne de văzut dacă este ceva mai grav de atât.

Totuși, meciul a fost alaltăieri, așa că așteptăm până mâine să vedem dacă poate merge la lot sau nu, desigur, dacă va fi convocat, dacă va fi în lista lui Mircea Lucescu.


Louis Munteanu este cel mai în formă atacant. Am încredere în el, l-am văzut la Farul, acum la CFR, și mă uit cu invidie la faptul că a ajuns la o echipă concurentă și are atât de mult succes. Mă bucur pentru el, dar, desigur, mi-ar fi plăcut să rămână la Farul și să ne ajute pe noi. Asta e viața. Este un atacant care are perspectivă.

Bîrligea este accidentat, Drăguș nu prea joacă, așa că, din acest punct de vedere, Louis Munteanu are meciuri în picioare. S-ar putea să ne facă o surpriză Mircea Lucescu și să aibă curajul să-l bage pe Louis Munteanu. Sunt curios”, a declarat Ciprian Marica, la GSP Live Special.

Louis Munteanu, foto: Imago Images
  • 19 goluri a marcat Louis Munteanu pentru CFR Cluj în acest sezon, în 25 de meciuri.

2,2 milioane de euroe cota lui Louis Munteanu, potrivit Transfermarkt

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.