Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB - CRAIOVA

Opinia directorului Gazetei despre faza contestată în FCSB - Universitatea Craiova: „Regulamentul e clar!” + un jucător l-a dezamăgit: „Nu are sânge în instalație”

Ovidiu Ioanițoaia / Sursa FOTO: Arhiva GSP

Articol de Alexandru Tomuțiu   —  luni, 10 martie 2025

Ovidiu Ioanițoaia, directorul Gazetei Sporturilor, a fost în direct la emisiunea GSP Live și a dat verdictul cu privire la faza din minutul 44 al meciului FCSB - Universitatea Craiova, 1-0, când oltenii au reclamat o posibilă eliminare a stoperului Siyabonga Ngezana.

Ovidiu Ioanițoaia spune că FCSB a fost superioară în meciul de pe Arena Națională, dar admite că Ngezana ar fi trebuit să vadă al doilea cartonaș galben în minutul 44, la faultul făcut asupra lui Safira. Oltenii au contestat dur decizia lui Marian Barbu, de a nu acorda al doilea avertisment. Cel mai vehement a fost Sorin Cârțu, care a avut o reacție nervoasă în acel moment. Apărătorul a fost eliminat în prelungiri.

Ovidiu Ioanițoaia, despre FCSB - Universitatea Craiova: „A fost mai bună”

„FCSB a controlat meciul 3 sferturi din durata lui. Craiova și-a revenit spre final, dar nu suficient încât să merite egalarea. S-a văzut din nou că FCSB știe să joace mai bine meciurile cu miză, chiar și fără câțiva dintre jucătorii importanți. Craiova, nu! Craiova se pierde în situațiile de genul ăsta. Aseară nu a fost o echipă de titlu.


Într-adevăr, FCSB aseară a fost mai bună. Cu atât mai mare este meritul cu cât pe lângă absenții tradiționali, Olaru, Bîrligea, Lixandru, au mai lipsit și Dawa, suspendat, și Radunovic, menajat. Craiova nu a reușit să se ridice la înălțimea adversarului, care, paradoxal, a părut el mai proaspăt, în ciuda unui calendar infinit mai încărcat.

Craiova nu a produs suficient nici pe cele două benzi, unde Mitriță și Baiaram nu au dat randamentul scontat. Au fost sub nivelul lor. Meciul s-a câștigat, cred eu, la mijloc, unde linia mediană a FCSB-ului a fost superioară. Prin Chiricheș, Tănase și mai ales prin Șut, care a realizat un euro-gol.

Mitriță, după chipul și asemănarea Universității Craiova. Nu are sânge în instalație pentru meciurile cu miză. Exact când este nevoie să prindă o zi deosebită, și aseară trebuia să o prindă pentru că era și Mircea Lucescu în tribună!, Mitriță face o partidă ștearsă, aproape anonimă. A avut câteva incursiuni, dar să nu uităm că marile ratări le-a avut tot FCSB, una prin Băluță, alta prin Florin Tănase”, a spus Ovidiu Ioanițoaia, la GSP Live.

Ovidiu Ioanițoaia spune că Siyabonga Ngezana trebuia să fie eliminat în prima repriză: „Am o singură obiecție”


„Am o singură obiecție față de această victorie, pe care totuși nu o pun sub semnul întrebării, dar s-ar fi schimbat datele partidei. Marian Barbu a greșit, a greșit flagrant atunci când nu i-a dat lui Ngezana al doilea cartonaș galben în minutul 44 pentru faultul la Safira. Aș zice chiar că acest al doilea galben a fost mai galben decât primul!

Oprește prin mijloace neregulamentare, așa, ca la judo, o acțiune promițătoare. Regulamentul e clar. Oprești o acțiune promițătoare, este galben! FCSB a fost echipa superioară. Dacă Barbu l-ar fi eliminat pe Ngezana în finalul primei reprize, repriza secundă ar fi arătat altfel”, a mai spus Ovidiu Ioanițoaia, la GSP Live.

Este remarcabil și insist asupra acestui aspect. Deși a avut un program mult mai greu decât toate adversarele, FCSB pare echipa mai proaspătă, echipa care joacă mai mult și de regulă mai bine.



Avem acest tablou al celor 6 clasate, care era cumva de anticipat. Și cu absențele, FCSB pare echipa mai valoroasă. A învățat să joace meciurile cu miză. Craiova a fost, din acest punct de vedere, o decepție. Dar să nu uităm că a fost prima înfrângere a lui Rădoi de la revenire! Craiova nu și-a spus ultimul cuvânt, cum nu l-a spus nici CFR Cluj, care a realizat nu doar scorul etapei, ci scorul campionatului



- Ovidiu Ioanițoaia

Clasamentul din Superliga

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.