Pilotul britanic George Russell (27 de ani) va porni în noul sezon ca pilot mai experimentat în echipa Mercedes, față de tânărul Andrea Kimi Antonelli (18 ani). După trei ani alături de Lewis Hamilton, el spune că e capabil că cucerească un titlu mondial.
George Russell se află sezonul acesta în postura inedită pentru el de component veteran al echipei Mercedes, după trei ani petrecuți alături de septuplul campion mondial Lewis Hamilton.
Acesta a plecat, după un transfer sonor, la Ferrari, locul rămas liber fiind ocupat de Andrea Kimi Antonelli, talentatul adolescent italian în vârstă de numai 18 ani.
George Russell: „Fie că va fi anul acesta sau anul viitor, va veni”
Russell etalează siguranță de sine și calm atunci când își expune obiectivele pe termen scurt sau de durată. „Știu că va veni și vremea mea”, a spus britanicul în vârstă de 27 de ani într-un interviu pentru BBC. „Trebuie doar să mă asigur că voi continua să performez. Și fie că va fi anul acesta sau anul viitor, va veni”, a asigurat el.
„Dacă voi continua să obțin aceste rezultate, așa cum am făcut-o în ultimii trei ani împotriva celui mai bun pilot din toate timpurile, cred că mă voi înscrie în luptă și, sper eu, voi obține un titlu de campion mondial”, adaugă.
Încrederea în sine a lui Russell este profundă și a existat acolo tot timpul, de când a început să concureze. A fost hrănită însă consistent de perioada petrecută la Mercedes în calitate de coechipier al lui Lewis Hamilton.
Anul trecut, George a devenit primul pilot din cariera de 18 ani a lui Hamilton care l-a învins sistematic pe septuplul campion mondial în calificări pe parcursul unui sezon complet. Scorul confruntărilor directe a fost de 19 la 5 pentru Russell, la un avantaj mediu de 0,171 secunde pe tur.
Lewis Hamilton și George Russell la ultima cursă împreună la Mercedes, Abu Dhabi 2024 Foto: Imago Images
Și pe parcursul celor trei ani petrecuți împreună începând din 2022, Russell a terminat în frunte în duelul dintre ei în ce privește cursele propriu-zise.
„Rezultatele vorbesc de la sine. Și nu am nimic ce trebuie să dovedesc sau să arăt. Sunt mândru de rezultatele pe care le-am obținut concurând împotriva unui pilot precum Lewis”, accentuează George Russell.
„La sfârșitul anului 2021, statistic, dar și în termeni de percepție, Lewis era cel mai mare din toate timpurile. Iar eu am avut trei ani împotriva celui mai mare din toate timpurile și am terminat înaintea lui în doi din cei trei ani în care am fost coechipieri. Am încheiat înaintea lui de mai multe ori în calificări și de mai multe ori în cursă”, a enumerat el.
„Într-un un alt timp sau o altă eră, dacă termini în fața lui Lewis Hamilton, ești campion mondial”, a revelat George.
Bilanțul lui Russell în fața lui Hamilton
2022 | 2023 | 2024 | |
Puncte | 274-240 | 175-234 | 245-223 |
Victorii în cursă | 1-0 | 0-0 | 2-2 |
Poziție în cursă | 12-10 | 7-15 | 15-9 |
Poziție în calificări | 9-13 | 11-11 | 19-5 |
Laude pentru Kimi Antonelli: „E un copil grozav”
Odată cu plecarea lui Hamilton, Russell a devenit pilotul senior la Mercedes. Noul său coechipier este Andrea Kimi Antonelli, un copil-minune italian în vârstă de 18 ani, care se află în evidențele Mercedes de mai mulți ani.
„Este un copil grozav”, spune Russell. „Este foarte tânăr, foarte de treabă. Super-rapid, desigur. Va fi o mare provocare pentru el. Dar în ceea ce privește viteza brută, nu cred că o poți pune la îndoială”, recunoaște, sportiv.
George Russell, Kimi Antonelli și Toto Wolff la lansarea monopostului Mercedes din 2025 Foto: Imago Images3 victoriiîn Mari Premii are George Russell până acum, Brazilia 2022, Austria, Las Vegas 2024, și 15 podiumuri în total
Plecarea lui Hamilton, spune Russell, referindu-se la explozia de interes pe care a creat-o trecerea acestuia la Ferrari, „a fost bună pentru toată lumea”.
„Aceasta este întoarcerea unei pagini”, spune Russell despre Mercedes, echipa care l-a angajat pe Hamilton timp de 12 ani. „Este un nou capitol. Și nu simt brusc nicio responsabilitate suplimentară”.
Cum vede George Russell combinația Leclerc - Hamilton
Și cu ce crede el că se va confrunta Hamilton la Ferrari, alături de noul coechipier Charles Leclerc, împotriva căruia Russell a concurat în karting încă de când erau puști?
„Charles este un pilot fantastic”, spune Russell. „Fără nicio îndoială. Așa că voi fi foarte curios să văd cum vor decurge lucrurile, pentru că sunt doi piloți extraordinari. Evident, el intră într-o echipă italiană unde Charles a fost numărul unu în ultimii șase ani. Este o dinamică destul de interesantă, dar cred că va fi o luptă strânsă între ei doi”, a încheiat George Russell.
{{text}}