Florinel Coman nu va juca sigur în meciul cu AS Roma, de duminică. Cagliari a dat publicității un comunicat prin care anunță că internaționalul român are o inflamație a tendonului ahilean de la glezna stângă.
Ceea ce anunța astfel antrenorul Davide Nicola vineri, după egalul cu Genoa (1-1), în care extrema de 26 de ani s-a accidentat în minutul 30 și a cerut înlocuirea, a primit confirmarea din partea medicilor clubului rossoblu.
Jucătorul adus de la Al-Gharafa din Qatar sub formă de împrumut sec până la sfârșitul stagiunii în curs a suferit o entorsă la glezna stângă, după ce a călcat de două ori greșit pe gazonul de pe Sardegna Arena.
Coman se antrenează separat și va fi monitorizat zilnic
Sesiunea de pregătire condusă ieri de Davide Nicola a fost limitată pentru Coman și a constat într-o ședință personalizată la CRAI Sport Center din Assemini, după cum a anunțat presa locală.
1gol în 151 de minute are Florinel Coman la Cagliari în Serie A adunate din cinci prezențe. N-a intrat titular decât cu Genoa (1-1)
Cu siguranță, jucătorul, care n-a mai putut răspunde convocării făcute de selecționerul Mircea Lucescu pentru primele partide din preliminariile CM 2026, cu Bosnia-Herțegovina și San Marino, de pe 21 și 24 martie, nu va efectua deplasarea în Capitală la duelul cu AS Roma, pregătită de fostul antrenor al lui Cagliari, Claudio Ranieri.
„Luvumbo și Coman vor lipsi cert împotriva giallorossilor. Atacantul angolez își continuă pregătirea personalizată, în timp ce românului i s-a făcut un program special de recuperare, iar starea sa va fi monitorizată zi de zi de staff-ul medical al clubului”, a scris cotidianul L'Unione Sarda.
Momentul în care îi „fuge” glezna stângă lui Florinel Coman / Foto: Imago
Problema medicală a venit pentru fostul fotbalist FCSB-ist tocmai într-un moment în care fusese titularizat în premieră în Serie A. Florinel Coman începuse promițător partida, cu o execuție în bară din lovitură liberă în minutul 15.
La conferința de presă de vinerea trecută, Davide Nicola anunța pesimist. „Ne pare rău pentru accidentarea lui Coman. Încă nu știm cât este de serioasă problema lui la gleznă, este posibil să aibă și îi fie afectat tendonul. Dar va trebui să așteptăm testele medicale”.
{{text}}