Lanterna lui Ilie

Ce te poate mâna în luptă să preiei ultima clasată, o echipă cu probleme imense, exact înaintea play-out-ului? Proaspăt numitul antrenor are răspunsul

Nu e niciun secret pentru nimeni prietenia de mulți ani care mă leagă de proaspătul antrenor al Gloriei Buzău. Ne știm de peste 30 de ani, de când el era golgheterul României, iar autorul acestor rânduri doar un tânăr jurnalist care mai scria uneori despre Steaua.

Despre Eugen Neagoe

Știam de ceva vreme de contactele dintre Ilie și Buzău. M-a rugat să nu fac nimic public cât timp e încă Neagoe acolo, pentru că n-ar fi fost colegial între ei, ca antrenori...

În paranteză fie spus, deși un asemenea lucru nu e un fleac de pus între paranteze, despărțirea dintre Neagoe și Buzău s-a produs cu eleganță din partea antrenorului, care n-a pretins clauza de reziliere din contract, ci doar salariile la zi. Oare dacă olteanul Geană ar fi avut ofertă din altă parte, clubul l-ar fi lăsat să plece tot așa, fără clauza care era reflectată în oglindă?

Sincer, am fost de părere ca Ilie să nu se ducă la Buzău. Să-și vadă de treabă și să aștepte ceva din lumea arabă, unde și-a făcut un nume și unde a tot antrenat în ultimii ani.

”Nu cred că vine nimic de-acolo până în vară, la arabi sezonul e pe final, că încep căldurile mari. Până atunci ce să fac? Să stau cu mâinile în sân? Dacă era orice altă echipă din România, nu cred că acceptam. Dar la Gloria am deschis ochii în fotbal, nu pot să nu mă duc”, mi s-a confesat Iliesta cu câteva zile înainte de a semna contractul.

Amintiri de-acum patru decenii

Și-acum, intervin acele imagini alb-negru, cu marginile zimțate. Pe la jumătatea anilor optzeci, Gloria Buzău, antrenată de un nume imens, ”profesorul” Gheorghe Constantin, avea echipă bună și într-un an, 1985, a terminat campionatul pe locul cinci, imediat sub ”europenele” Steaua, Dinamo, Sportul Studențesc și Craiova.

Erau jucători cu nume, Dudu Georgescu, Marcu, Cramer, Stoichiță, Șumulanschi, Balaur, Dan Tulpan, Florin Marin, la un moment dat și Mircea Sandu, care și-a și încheiat cariera acolo, după o accidentare gravă.

Problema era că avea nume, dar n-avea tineri. Nici măcar cât să încropească obligatoria echipă de tineret. Pentru Gloria evolua în campionatul ”speranțelor” Luceafărul, adică lotul național de juniori.

Atunci au apărut, de unde, de neunde, doi puști de 17-18 ani, Ilie Stan și Ion Viorel. ”Profesorul” îi băga niște minute, apoi, după plecarea lui nea Gică Constantin, succesorul Costică Moldoveanu (fosta aripă stângă de la Petrolul, din legendara victorie cu Liverpool) i-a folosit mai mult. Așa au ajuns ”Vioară” și Ilie fotbaliști. De la Gloria, față de care au, amândoi, o datorie eternă, imprescriptibilă.

Aceleași culori...

E greu de spus dacă Gloria se va salva sau nu. Șansele sunt mici. N-au de unde să apară peste noapte terenurile de antrenament de lipsa cărora se plângea Neagoe. Aproape sigur, arbitrajele ostile (la ”U” Cluj s-a atins punctul de vârf) vor continua. Poate că jucătorii vor călători tot cu autocarul, unii, și cu avionul (pe banii lor) alții. Mai e și Budescu accidentat, mai sunt și niște salarii restante.

Și mai e și întrebarea: dacă nu pică Buzăul, atunci cine pică? Dar Ilie a trecut peste toate aceste probleme greu solvabile și și-a pus treningul, în aceleași culori cu echipamentul pe care juniorul venit de la Căldărești, de lângă Pogoanele, l-a îmbrăcat înainte să înceapă să se bărbierească. Asta a contat cel mai mult!