Mads Pedersen (29 de ani), campion mondial la ciclism în 2019 și membru al echipei Trek-Lidl, este unul din cei mai buni sprinteri din lume la momentul actual. În cadrul unei conferințe de presă, acesta a răspuns întrebărilor venite din partea Gazetei Sporturilor, vorbind despre încrederea pe care o are în sine și despre cum sportul de echipă și cel individual se îmbină în ciclism.
„Chasing Cobbles – Mads Pedersen” este noul documentar Eurosport care spune povestea ciclistului danez. Acesta are patru episoade de o oră și va avea premiera sâmbătă, 15 martie, la ora 18:15, pe EuroSport 2 și pe Max.
Chasing Cobbles, un documentar care îl urmărește pe Mads Pedersen în încercarea de a câștiga o cursă Monument
Înaintea lansării acestui documentar, Mads Pedersen a ținut o conferință de presă cu jurnaliști din mai multe țări ale Europei, iar GSP.ro a participat și i-a adresat câteva întrebări ciclistului care a câștigat etape în Turul Franței, Turul Italiei și Turul Spaniei.
Proiectul a început din dorința lui Pedersen de a arăta cât de multă muncă și dedicare este în spatele unui sezon. Întrebat care este ideea principală cu care și-ar dori să rămână oamenii după ce vizionează documentarul, sportivul în vârstă de 29 de ani a răspuns astfel:
„Cât timp sunt fericiți că l-au văzut, sunt și eu fericit. Dacă se bucură de ciclism. Vreau să le ofer o imagine a ce se întâmplă în afara curselor. Nu avem des camere cu noi atunci când ne antrenăm sau când suntem la masaj. În mod normal, oamenii văd doar cursele și apoi camerele se închid. Documentarul arată ce se întâmplă în spatele cortinei. Dacă li se lărgește perspectiva asupra ciclismului, atunci sunt fericit”, a declarat Pedersen pentru Gazeta Sporturilor.
Documentarul îl înfățișează pe Pedersen în mai multe ipostaze, atât în timpul antrenamentelor sau în momente private, cât și în diferite curse. „Să câștig un Monument” e obiectivul din prezent al liderului echipei Trek-Lidl, afirmat atât în fața camerelor, cât și în discuția cu jurnaliștii.
Mads Pedersen/Foto: Imago ImagesMads Pedersen: „Antrenorul meu e omul potrivit care să mă facă cel mai bun ciclist din lume”
De ce e nevoie pentru a câștiga o astfel de cursă? „E o întrebare foarte bună. Pot să spun că voi da un răspuns cu adevărat bun în ziua în care voi câștiga. Deocamdată fac tot ce pot. Mă antrenez din greu, trăiesc sănătos, mănânc ce trebuie, dorm cât de mult pot și încerc să fiu cea mai bună versiune a mea. Nu pot face mai mult de atât”, a explicat Pedersen, care a vorbit despre disciplina pe care o are în timpul antrenamentelor.
„Vreau să fiu cel mai bun și asta e motivația. Dacă antrenorul îmi spune că acesta e cel mai bun lucru de făcut, să mă antrenez atâtea ore sau într-un anumit fel, atunci îl cred. De aceea lucrez cu antrenorul meu, pentru că cred că e omul potrivit care să mă facă cel mai bun ciclist din lume”, a spus, cu pasiune și încredere, campionul mondial din 2019.
Într-un alt moment al discuției, Pedersen l-a numit pe Tadej Pogacar (n.r. triplu câștigător de Turul Franței, câștigător în Turul Italiei) cel mai mare star din istoria ciclismului, însă a afirmat că și acesta poate fi învins. Această încredere în sine îl caracterizează pe sprinterul originar din Tollose.
„Nu știu [de unde vine încrederea]. Cred că m-am născut așa. Nu am preluat-o de niciunde. E acolo și a fost mereu. Părinții mi-au spus că întotdeauna am avut multă încredere. O am și sper să nu dispară”, a subliniat Pedersen.
Mads Pedersen/Foto: Getty ImagesMads Pedersen: „Echipa m-a semnat cu un motiv: să câștig cursele importante”
În același timp, ciclistul este conștient că nu poate obține marile victorii de unul singur și că are nevoie de o echipă: cicliști, mecanici, ofițeri de presă, etc. Acesta a afirmat că este dispus, pentru Ryan Gibbons sau Alex Kirsch, colegii lui, să renunțe la o victorie, însă nu într-o cursă clasică.
„Cu siguranță, aș renunța la o victorie în Turul Franței. Am câștigat două etape acolo și știu cât de mult te schimbă ca ciclist, nu doar în sport, ci și în afara lui. Acești tipi au făcut aceleași sacrificii ca mine. S-au antrenat și ei 3 săptămâni în cantonament cu mine. Au muncit mult acasă, nu și-au văzut familiile timp de mai bine de 6 luni. Și asta doar pentru a mă ajuta pe mine. Deci chiar ar fi un scenariu de vis să ajungă cândva să câștige.”
Dezvoltând subiectul, Pedersen a vorbit despre ciclism, un sport în care partea individuală și cea care ține de echipă se împletesc într-un mod unic și în care fiecare membru al echipei trebuie să își cunoască și să își respecte bine rolul.
„Ciclismul e un sport cu ego-uri mari, iar managerii echipelor trebuie să gestioneze asta. Nu pot să semneze 30 de lideri într-o echipă. Trebuie să găsească o combinație bună între lideri și oamenii care sunt dispuși să îi ajute. Așa că, sincer, nu ține de mine să iau decizii sau să vorbesc despre asta. Echipa m-a semnat cu un motiv: să câștig cursele importante. Și apoi au semnat oameni care să mă ajute”, a adăugat Pedersen pentru GSP.ro.
Documentarul „Chasing Cobbles – Mads Pedersen” are 4 episoade de câte o oră și oferă acces unic în viața dusă de Pedersen pe bicicletă și în culise.
Mads Pedersen/Foto: Getty ImagesE un mix care arată tot ce înseamnă să fii un ciclist. Nu doar la nivel personal, ci și cât de multe lucruri se întâmplă în spatele cortinei și câți oameni sunt implicați pentru ca un sportiv să fie la potențial maxim. Despre asta sunt cele 4 episoade
- Mads Pedersen
Palmaresul lui Mads Pedersen
Născut în 18 decembrie 1995, Mads Pedersen a fost inspirat să practice ciclismul de tatăl său, Claus, care a făcut și el acest sport. De-a lungul timpului, a concurat pentru Cult Energy-Vital Water și pentru Stolting Service Group, iar din 2017 face parte din echipa americană Trek-Lidl.
În 2019, la Campionatul Mondial pe Șosea UCI din Yorkshire, Marea Britanie, Pedersen a terminat pe prima poziție, în niște condiții meteorologice dificile. De-a lungul anilor, a câștigat etape la toate cele 3 mari competiții: Turul Franței (2), Turul Italiei (1) și Turul Spaniei (3).
În palmaresul lui Pedersen se mai regăsesc 4 curse clasice câștigate: Kuurne-Brussels-Kuurne (2021), Gent-Wevelgem (2020, 2024) și Hamburg Cyclassics (2023).
Obiectivul danezului este să câștige o cursă Monument, declarând în documentar că ar fi dispus să sacrifice orice pentru asta. Pedersen a fost în 3 rânduri foarte aproape de această performanță, fiind pe podium la Tour of Flanders (2018 – locul 2, 2023 – locul 3) și la Paris-Roubaix (2024 – locul 3).
{{text}}