International   •   Stranieri   •   ITALIA

Convocat la națională, Moruțan a răspuns cu o pasă decisivă. Ce a făcut Pisa, care i-a avut și pe Rus și Marius Marin pe teren

Olimpiu Moruțan în acțiune // foto: Imago Images

Articol de Daniel Grigore   —  duminică, 16 martie 2025

Convocat la echipa națională pentru meciurile din această lună, cu Bosnia (21 martie) și San Marino (24), Olimpiu Moruțan (25 de ani) a oferit o pasă decisivă în Pisa - Mantova 3-1, în etapa 30 din Serie B.

Revenit în circuit în februarie după o pauză de 9 luni, Olimpiu Moruțan a fost convocat la prima reprezentativă la doar o lună distanță.

La o zi după ce FRF a anunțat lotul alcătuit de Mircea Lucescu, Moruțan a răspuns cu un assist în Pisa - Mantova, meci de Serie B câștigat de gazde.

Convocat la națională, Olimpiu Moruțan a răspuns cu o pasă decisivă


Matteo Tramoni a deschis scorul pentru Pisa în minutul 12, Leonardo Mancuso a egalat în minutul 23.

La 4 minute după reluarea jocului, Moruțan i-a centrat lui Antonio Caracciolo pentru golul de 2-1. Tramoni a închis tabela la 3-1 în minutul 65.

Moruțan a fost înlocuit în minutul 76. În niciun meci după revenire nu a mai jucat atât de mult precum astăzi. Prestația lui Olimpiu a fost apreciată de presa din Peninsulă. TMW i-a acordat nota 7: „A centrat la golul de 2-1 și a reușit multe alte acțiuni bune”,

Marius Marin a fost integralist la Pisa, iar stoperul Adrian Rus introdus pe teren în locul lui Bonfanti în momentul în care Moruțan părăsea gazonul.


A fost a doua contribuție decisivă a lui Moruțan, în numai 6 apariții în Serie B în acest sezon. Mijlocașul român a mai marcat la 3-1 cu Juve Stabia pe 22 februarie.

Pisa este a doua în Serie B, având 60 de puncte după 30 de etape, 9 sub liderul Sassuolo.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.