Noul selecționer al Angliei, Thomas Tuchel, l-a „îngropat” în critici pe predecesorul Gareth Southgate, înaintea debutului în preliminariile CM 2026, vineri, contra Albaniei.
Thomas Tuchel a făcut furori în Anglia cu criticile sale la adresa jocului prestat de naționala Albionului în perioada „Gareth Southgate”. Într-un interviu acordat postului ITV înaintea debutului în preliminariile CM 2026, vineri, contra Albaniei, noul selecționer a fost întrebat dacă Anglia a avut un stil de joc clar la Euro 2024.
Thomas Tuchel: „Le era mai frică să nu fie eliminați din turneu”
Răspunsul lui Tuchel: „Vara trecută, nu”. Ce i-a lipsit? „Identitatea, claritatea, ritmul, repetarea tiparelor de joc, libertatea jucătorilor, carisma jucătorilor, foamea. În ochii mei, le era mai frică să nu fie eliminați din turneu, n-am văzut acel entuziasm și foame de a câștiga”, a punctat tehnicianul german.
Declarațiile lui Thomas Tuchel au stârnit un veritabil uragan în presa din Insulă. Potrivit tabloidului Daily Mail, a fost o „evaluare devastatoare”. Pentru Daily Mirror, Tuchel „l-a lovit subtil” pe Southgate „și a subliniat unde a eșuat”. Pentru Telegraph, Tuchel „a demontat Anglia lui Southgate”.
Obiectivul lui Thomas Tuchel: „Ne dorim să jucăm cu foamea și bucuria de a câștiga, nu cu teama că am putea pierde”
La conferința de presă dinaintea primului său meci pe banca Angliei, vineri, contra Albaniei, în preliminariile CM 2026, neamțul a fost întrebat despre declarațiile din interviul acordat ITV. „A fost doar sentimentul meu”, a explicat Tuchel, înainte de a detalia: „Înainte de orice, a fost sentimentul meu în timp ce stăteam în fața televizorului, cu mult înainte de a-mi da seama că voi fi selecționer aici”.
Fostul antrenor al lui Bayern și al Borussiei Dortmund vrea să aducă la naționala Angliei o abordare nouă. „Ne dorim să jucăm cu foamea și bucuria de a câștiga, nu cu teama că am putea pierde”, a subliniat el. După startul cu Albania, reprezentativa Angliei va juca luni împotriva Letoniei. Ambele partide programate pe Wembley sunt sold-out!
{{text}}